„Reanimarea” verbului românesc (limba română – controverse și corectitudine)

În limba română, verbul este „parte de vorbire flexibilă care exprimă o acțiune sau o stare”. Utilizat la singular, verbul mai înseamnă „cuvânt, mijloc de exprimare; limbaj”, menținându-și sensul moștenit din limba latină verbum, i, n „cuvânt”.

Sintagma „reanimarea” verbului românesc este echivalentă cu revitalizarea cuvântului românesc (în spațiul basarabean). Doar că „reanimarea” face trimitere la „suflet”, adică aducerea înapoi a „sufletului” românesc, exteriorizat prin verb.

De altfel, lexemul reanimare este un împrumut din limba franceză réanimer „a aduce din nou la viață, a reînsufleți, a resuscita” (< lat. re „din nou, după, împotriva” + < lat. anima, ae, f „suflet”). În limba latină, cuvântul anima, ae, f este asociat cu aerul. Această asociere are la bază credința conform căreia sufletul nu este nimic altceva decât aerul pe care îl respiră omul; ulterior, sufletul este asociat cu respirația omului, fiind considerat „purtător al vieții”.

Și deoarece cuvântul reanimare este, în primul rând, parte a terminologiei medicale (desemnează suma de procedee terapeutice prin care o persoană este readusă la viață), în continuare ne vom referi la două cuvinte-cheie în medicină: medicament și tratament.

Despre originea cuvintelor medicament și tratament. Este actual jocul de cuvinte „cu minte” și „cuminte”. Aforismul latin Medica menta, non medicamentis [Tratează cu mintea, și nu cu medicamente] este „rețeta” tuturor tratamentelor. Cuvântul medicament provine de la latinescul medicamentum, i, n (< lat. medico, āre „a medica” + < lat. -mentum; mens, mentis „minte” „tratează cu minte”).

Substantivul tratament are în componența sa același segment – tractamentum (< lat. tracto, āre „a scoate, a trage” + < lat. -mentum; mens, mentis „minte” „a scoate (din starea de boală) cu minte”).

Medicina, probabil, este domeniul cel mai invadat de calcuri inadecvate, după modelul limbii ruse. (Calcul este imitarea unui model de formare a cuvântului sau a unei sintagme preluate dintr-o altă limbă)

Greșit: Eu primesc medicamentul conform prescripției medicale.

Corect: Eu iau/administrez medicamentul conform prescripției medicale.

Greșit: Eu primesc tratamentul prescris.

Corect: Eu fac/administrez tratamentul prescris.

Garantul însănătoșirii noastre grabnice constă în a administra un tratament prescris „cu minte” și în a fi „cuminți” și respectuoși față de recomandările medicale.

A face o cură de tratament. De multe ori pacienții, dar și medicii folosesc sintagma cură de tratament. Să fie oare corect?

Greșit: Durata curei de tratament este stabilită de către medic.

Corect: Durata (de administrare a) tratamentului este stabilită de către medic.

Corect: Perioada (de administrare a) tratamentului este stabilită de către medic.

Explicație: Cuvântul tratament presupune rețeaua sinonimică: cură (< lat. curro, āre „a îngriji”); medicaţie (< lat. medico, āre „a medica, a vindeca, a îngriji cu ajutorul medicamentelor”); lecuială (popular); îngrijire (< rom. în- + grijă) (medicală) etc.

Astfel, în acest enunț sunt utilizate două lexeme din aceeași rețea sinonimică: cură și tratament. Autorul a atribuit un sens eronat substantivului cură, având în vedere o perioadă anumită de administrare a tratamentului.

Substantivul cură devine un pseudosinonim al cuvântului perioadă. Acesta, la rândul său, este sinonim cu substantivul durată, utilizat deja în enunțul propus.

Uneori tratamentul presupune calea intravenoasă de administrare și atunci... pacientul este sub picurătoare! Să fie oare corect?

Greșit: Primesc picurătoare/picurători. /Eu sunt sub picurătoare.

Corect: Administrez/Fac o perfuzie/perfuzii.

Explicaţie: Marele dicționar de neologisme (2010) explică substantivul feminin picurătoare, format de la verbul a picura + sufixul -(ă)toare, cu sensul „(rar) pipetă”.

Totodată, definește substantivul picurătură (invariabil) „picătură”, „(fig.) sunet, vibrație”, format de la verbul a picura + sufixul -(ă)tură. Totuși, sensul „pipetă” este atestat mai devreme: „Șip orĭ pipetă din care nu poate curge medicamentu de cât picătură cu picătură”. – Și picătoare (d. a pica) (August Scriban. Dicționaru limbii românești. Institutu de Arte Grafice „Presa Bună”, 1939 apud dexonline.ro). Formula uzuală a fi sub picurătoare este o traducere literală (din limba rusă) a sintagmei лежать под капельницей.

Substantivul perfuzie înseamnă „introducerea lentă și continuă, picătură cu picătură, a sângelui sau a unei substanțe medicamentoase în venă ori în țesutul subcutanat, în scopuri terapeutice”. Este un împrumut din franceză, perfusion, format de la latinescul perfusio (< lat. per „prin” + < lat. fusio, onis, f „scurgere”).

În același context al „reanimării” cuvintelor – a reveni sau a recidiva? Cum este corect?

Greșit: După un tratament ineficient, boala poate reveni.

Corect: După un tratament ineficient, boala poate recidiva.

Explicaţie: Verbul intranzitiv a reveni are sensul de „a veni din nou, a se întoarce; a apărea iar; a se manifesta din nou”; „a se întoarce la starea normală, obișnuită; a-și recăpăta echilibrul sufletesc, a se regăsi”.

Aparent, se stabilește o relație de sinonimie cu verbul a recidiva, acesta însemnând „a se manifesta din nou după o vindecare aparentă; a reapărea, a reîncepe, a reveni”.

Totuși, personificarea bolii nu este acceptabilă într-un text medical, cu excepția mitologiei populare românești. Boala se instalează în organism, se tratează și, uneori, poate recidiva.

În mitologia antică, panaceul (< gr. panakeia „vindecă-tot”) sau „elixirul vieții” este un remediu universal, mitic, util în toate bolile, capabil să prelungească viața omului până la infinit. Descoperirea acestuia este visul alchimiștilor și obiectivul suprem al medicinei.

Ar fi un medicament perfect în a ne ajuta să „reanimăm” verbul românesc și să ne „reanimăm” pe noi înșine în spiritualitatea românească, pentru a prelungi viața neamului până la infinit.

Bibliografie:

Academia Română. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”, DOOM. Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a revăzută și adăugită. București: Editura Univers Enciclopedic Gold, 2021

Dvoretsky Iosif. Latin-Russian dictionary. Moscow, Russian Language Publishing House, 1976.

”The revival” the Romanian verb (Romanian language – controversies and correctness)

Keywords: Romanian language; revitalization; correctness; literary norms; national spirit

The adverse consequences of aggressive bilingualism, to which the Republic of Moldova has been subjected, are still felt to this day. Cultural-linguistic assimilation, the weakening of national spirit, linguistic chauvinism, etc., have facilitated the establishment of a precarious attitude towards the Romanian language, a suppressed and standardized language. A “diminished” language affects national customs and traditions, impacting the essence of the nation. To ”revive” or revitalize the Romanian verb (by adhering to valid literary norms) means to ensure a future, the perpetuation of Romanian culture and heritage.