„Numai atitudinea loială față de valori va putea salva lumea”

Deținător al unui portofoliu editorial de excepție, criticul și istoricul literar Mircea Popa lasă culturii române lucrări valoroase atât din perspectivă documentară, cât și exegetică. Indiferent de obiectul cercetării, domnia-sa nu se mulțumește cu oferta livrescă la îndemână, ci scormonește el însuși, cu mintea și cu mâinile lui, prin arhive, prin depozite de carte veche și de periodice uitate de vremi, de la noi și de prin alte zone ale lumii, multe dintre ele deloc exploatate anterior sau puțin cunoscute chiar și de către specialiști. Aproape fiecare scriere a sa e cât o bibliotecă, dezvoltând ramificații către domenii diferite ale cunoașterii și ispitind lectorul cu abordări care, nu o dată, deschid piste generoase în investigarea fenomenului respectiv (sau dau peste cap viziunea încetățenită).

Avem acum înaintea noastră volumul Aproapele de departe (Cluj-Napoca, Editura Limes, 2021), unde autorul se ocupă de personalități românești care s-au împlinit în alte spații geografice. 

Cartea se deschide cu studiul intitulat BARTOLOMEU ANANIA – exilul și diaspora românească, un omagiu adus celui dintâi cărturar de la noi care a avut curajul să propună atenției generale, în vremuri potrivnice unui asemenea demers, figuri ale diasporei. Cu un destin sinuos încă din perioada studenției (marcat de experiența temnițelor comuniste, de pribegia de la o mănăstire la alta și de lipsuri materiale), Valeriu Anania a ajuns după ’89 în prim-planul Ortodoxiei românești, iar scrierile sale (traduceri și exegeze biblice, poezie, proză, teatru, memorii, publicistică) și-au găsit locul cuvenit în conștiința colectivă. „El și-a înțeles activitatea duhovnicească și de ierarh bisericesc – notează Mircea Popa – ca pe un misionarism creștin luminat”, iar „predicile sale înțelepte, ieșirile sale în presă și în public nu erau simple acte de circumstanță, ci un mod de existență și de exteriorizare a unei plenitudini spirituale bogate” (p. 7). Îi datorăm, între atâtea altele, traducerea Sfintei Scripturi după Septuaginta, lucrare beneficiind și de un prețios corpus de note ale autorului.

Întâlnirea – în cadrul unui simpozion desfășurat în 2003 la Oradea – cu scriitorul și animatorul cultural voivodinean Vasile Barbu – l-a îndemnat pe istoricul literar să cerceteze mai îndeaproape viața și preocupările culturale ale românilor din Banatul de Sud. Ecouri ale acestei întreprinderi găsim în secțiunea cu titlul „Poetul VASILE BARBU din Uzdin”. Sunt trecute în revistă contribuțiile sale la păstrarea spiritualității românești din spațiul amintit, inițiate, în cea mai mare parte, prin intermediul Societății Literar-Artistice „Tibiscus” (de la denumirea latină a râului Timiș): editare de carte și de publicații periodice, simpozioane, festivaluri (între care se remarcă Festivalul Internațional de Poezie „Drumuri de spice” de la Uzdin, cu treizeci de ediții până la ora actuală), cenacluri, concursuri, ansambluri folclorice, expoziții, înființarea de centre educaționale și de biblioteci. Referitor la scrierile poetice ale lui Vasile Barbu, reținem diversitatea stilurilor, inserțiile din graiul bănățean, „patina de rostire liturgică” (p. 36), configurarea unei mitologii proprii, ludicul, caracterul anteic. Scrie criticul: „Un sentiment românesc al ființei se degajă peste tot din această poezie, populată de spațiul rural al unor viziuni stenice, izvorâte dintr-o viziune panteistă fundamentală. Puritatea pierdută a clipei este transmisă ochiului printr-o metaforă plastică de bună calitate, perpetuând elementul fabulos, peisajul-priveliște, peisajul-panteon al spiritualității, istorie și mit esențializat. El nu are prejudecăți în privința mânuirii versului și a cuvântului, ce pare rupt din matricea sa existențială primordială” (p. 37).

MIHAI CIMPOI – literatul și omul de cultură aduce înaintea noastră un portret-elogiu prilejuit de acordarea titlului de doctor honoris causa al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Activitatea de înaltă ținută a academicianului, desfășurată pe multiple paliere (critică și istorie literară, editare de carte, publicistică, traducere), îl îndreptățește pe Mircea Popa să îl considere „cea mai împlinită personalitate literară a Republicii Moldova” din ultima jumătate de veac. Sunt evidențiate perseverența în ceea ce privește introducerea alfabetului latin, încrederea în cultivarea unei grile axiologice sănătoase („Numai atitudinea loială față de valori va putea salva lumea” – iată crezul acestui cărturar), viziunea curajoasă și integratoare (pledează pentru reconsiderarea legăturilor cu țara-mamă). În economia textului, un spațiu relevant în ocupă prezentarea lucrărilor exegetice legate de opera lui Mihai Eminescu, implicit de felul în care este privită aceasta nu doar în țară, ci în lumea întreagă.

Poezia și proza scriitorului basarabean Nicolae Dabija se află în centrul unui alt studiu al volumului. Universul liric reprezintă o „lecție de demnitate națională”, cu ecouri, din păcate, restrânse în peisajul literar actual, și dă seama de felul în care este conștientizată menirea „destinului poetic ca mod taumaturgic de salvare și alinare a suferinței identitare” (p. 139). Dintre volumele de proză, Mircea Popa se oprește la Tema pentru acasă, un roman complex, îmbrățișând teme precum iubirea, politicul, dreptatea, „o carte despre vină și ispășire, despre stăpâni și sclavi, despre raportul dintre individ și istorie, dintre lumea privilegiaților și lumea condamnaților, despre «mancurtizare» și transformarea omului simplu în simplu executant al ordinelor și ucazurilor venite de sus, despre dezumanizare, dar și despre salvarea prin credință” (p. 143).

Studiul alocat lui Theodor Damian așază activitatea acestuia – una care mixează numeroase ipostaze, deopotrivă de relevante: este paroh și teolog, poet, critic literar, conferențiar, conducător de cenaclu, redactor de publicații periodice, editor de antologii – în prelungirea eforturilor predecesorului său, Valeriu Anania, de a înlesni conexiunile dintre diaspora românească din America și teritoriul de proveniență. Pe cei doi cărturari îi leagă, de asemenea, preocuparea pentru dimensiunea religioasă a operei eminesciene (aspirația spre sacralitate, valoarea soteriologică a credinței, solitudinea, relația dintre credință și evlavie, motivul fiului risipitor) și întâmpinarea poeziei ca modalitate de transfigurare a ființei, de eliberare a acesteia de povara lutului și a vremelniciei. Semnatarul volumului trece apoi în revistă câteva coordonate ale demersului liric al lui Theodor Damian, începând de la cartea cu care a debutat – Liturghia cuvântului (1989) – până la culegerile de dată mai recentă. Pentru poetul-teolog, consideră Mircea Popa, fiecare piesă lirică este o rugăciune, reprezintă „o formă de rezistență, împlinire, cunoaștere”, echivalează cu o „formă de izbăvire” (p. 149). De aceea, înțelegerea și aplicarea principiilor creștine îmblânzește solitudinea ontologică a făpturii lirice (implicit a instanței auctoriale), îi conferă încredere în sine, o învață grija pentru slujirea aproapelui, îi diminuează vulnerabilitatea în fața destinului. Criticul este de părere că tot ceea ce întreprinde Theodor Damian în plan poetic „se pliază pe un fond moral asumat, având la bază o etică a dreptății și adevărului, o stare de veghe pe treptele altarului sau îngenunchiat la Icoana Prea Curatei, în vederea depășirii pustiei din noi” (p. 152-153).

Un alt capitol se ocupă de Alexandru/Alex Cetățeanu, redactor-șef al revistei „Destine literare” și președinte al Asociației Canadiene a Scriitorilor Români. Vâlcean de origine, acest „Om al Cetății”, cum îl numește Mircea Popa, a emigrat în 1984, dezamăgit de guvernarea ceaușistă. Experiența acomodării cu noul regim de viață va deveni subiectul cărții Un român în Canada (1995), evocarea contactului cu spațiul nord-american prilejuindu-i autorului descinderi în istoria țării, descrieri ale unor practici cotidiene și tradiționale, furnizarea de informații documentare, surprinderea unor elemente ce țin de mentalitate și de relațiile interetnice – toate acestea asigurând scrierii un pronunțat caracter monografic. Li se adaugă întoarceri în trecutul personal, însoțite de comentarii ce motivează – pornind de la imposibilitatea de a viețui demn și onest într-o lume a cărei grilă de valori nu o împărtășește și în care nu se poate împlini ca om și ca specialist – plecarea din țară. Patria de adopție este prezentată atât cu elementele ce l-au atras aici, cât și cu tarele ei, cartea dovedindu-se un îndrumar util pentru cei care au emigrat ulterior în Canada. Demne de interes sunt pentru cercetător paginile ce înfățișează aspecte inedite referitoare la individualități marcante ale culturii și ale științei (Mircea Eliade, Saul Below, Paul Ricoeur, Gheorghe Zamfir, aviatorul Alexander Vraciu ș.a.).

Articolul dedicat personalității lui Virgil Nemoianu împletește traseul livresc cu cel urmat prin diverse spații culturale, ca profesor la universități americane, precum și ca membru al Academiei Europene de Arte și Științe, respectiv al Asociației Internaționale de Literatură Comparată (ICLA). Mircea Popa extrage câteva fire conducătoare ale demersului său scriptural (regionalismul și universalitatea, idila în literatura Europei, critica actuală anglo-saxonă, romantismul european, dialogul cu intelectuali români din exil), evidențiind „ochiul sigur al criticului” (p. 254), refuzul interpretărilor sociologizante, perspectiva inedită asupra operei unor creatori canonici (și nu numai), rafinamentul discursului, subtilitatea abordării comparatiste. Sunt dimensiuni care au lăsat urme în domeniile de cercetare vizate.

Pe lângă cărturarii deja amintiți, ne întâlnim cu Grigore Arbore (istoric de artă, teoretician al culturii, viitorolog stabilit în Italia), George Astaloș (cu proiectele sale utopice), Maria Berenyi (poetă, autoare de articole și de contribuții istoriografice, directoare a Centrului de Cercetări al Românilor din Ungaria), Hans Bergel (sportiv de performanță, scriitor și jurnalist sas), Rainer Biemel (romancier, eseist, critic literar, traducător din Rainer Maria Rilke, Thomas Mann și Johann Wolfgang Goethe; a stat deseori în preajma lui Martin Heidegger și a fost prieten cu Jean Giraudoux, lăsându-ne mărturii prețioase despre amândoi), Paul Celan („ultimul mare poet al secolului al XX-lea”, traducător valoros din mai multe limbi), Andrei Codrescu (poet, prozator stabilit în SUA; avem de la el o bogată corespondență), Dan Culcer (autor al masivei lucrări Cenzura în comunismul real), Ștefan J. Fay (luptător pentru drepturile românilor, autor de romane istorice, „memorialist infatigabil, cu o memorie proaspătă și plină de aluviunile încărcate de sensibilitate ale martorului ocular” – p. 158), Radu Flora (cărturar din Banatul sârbesc, cu preocupări consistente în varii domenii, autor al unei panorame a literaturii române din Voivodina, unul dintre inițiatorii Cercului literar – și, mai târziu, ai revistei – „Lumina”), Vintilă Horia (care a trăit și a creat în mai multe zone culturale, a susținut cursuri și conferințe în diverse țări ale lumii), Virgil Ierunca („criticul cel mai autorizat al literaturii române din exil”, întemeietor a numeroase publicații periodice dedicate scriitorilor români, autor al Fenomenul[ui] Pitești), Daniel Ioniță (stabilit în Sidney, autor al unor substanțiale antologii lirice), Norman Manea (prozator, analist politic, sociolog ce a abordat o problematică incomodă: impostura socialistă, morala, responsabilitatea, „slujul tovărășesc”, Holocaustul, exilul, legionarismul), Alexei Mateevici (pe care ni-l face cunoscut pornind de la o lucrare monografică semnată de profesorul Petre V. Haneș), Herta Müller („scriitoare atipică”, ce „subminează metodic și declarat proza de factură clasică”, inovând poetica romanescă), Eugen Lazovan (a susținut cursuri și conferințe la mai multe universități apusene, a făcut cunoscută literatura noastră și istoria românilor în afara granițelor), Grigore Nandriș (născut în 1895 la Cernăuți și stabilit în Irlanda, autor de manuale, editor de carte românească; a susținut conferințe publice, a luptat pentru cauza românilor, a avut o corespondență bogată cu alte personaje de seamă din diaspora), Titu Popescu (bucovinean plecat în Germania, unde a scos volume cuprinzând reflecții, confesiuni, interviuri, investigații personale despre semnificațiile exilului și consecințele asupra individului, cărți de estetică, de istorie a mentalităților, memorii de călătorie), Gabriel Stănescu (stabilit în SUA, poet, diarist, eseist; a făcut cunoscute valori ale culturii române în spațiul de adopție), Ion Taloș (preocupat îndeosebi de comunitatea sefardă bucureșteană, autor al unor studii de folclor și despre originile și devenirea poporului român), Vasile Tărâțeanu (poet, jurnalist, editor de publicații periodice, care a militat pentru introducerea grafiei latine în Bucovina, a întemeiat instituții vizând „re-românirea culturii cernăuțene”) și George Uscătescu (profesor și om de cultură exilat în lumea hispanică, semnatar al unor volume de versuri și al unor lucrări eseistice).

Fiecare studiu din cuprinsul volumului (abordând, după cum se poate observa, inclusiv personalități mai puțin cunoscute de către publicul larg) merită din plin atenția cititorului, furnizându-i informații pertinente, însoțite de judecăți oneste, echilibrate. Sunt nume peste care un cărturar pursânge nu are voie să treacă și care fac parte, chiar dacă cei care le poartă au ales ori au fost siliți să trăiască în cine știe ce colț al pământului, din ființa națională.

Fiecare dintre ei, așa cum găsim scris în repetate rânduri pe parcursul volumului, este „al nostru” și toți – prin lucrarea lor împreună – slujesc, în felul lor, cartea neamului.

Mircea Popa a reușit, cu uneltele sale, să ni-i aducă de departe aproape.

“Only the loyal attitude towards values will be able to save the world”

Keywords: diaspora; the book of the people; regionalism and universality; national dignity; value; Romanian spirituality; Mircea Popa

Named after an assertion made by our great academician, Mihai Cimpoi – “Only a loyal attitude towards values will be able to save the world” – the article presents one of the books written by historian and critic Mircea Popa – Aproapele de departe. The volume contains representative works of great Romanian personalities (including some less known to the large audience) who found their fulfillment not only in geographical, but also in cultural universes, and significantly contributed to the recognition and promotion of national values beyond the borders.