Abordarea transdisciplinară a romanului druțian Clopotnița
Pentru tipar„Încotro, globule,/ Atât de grăbit, /Încotro atât de distrat?!...”, susține Grigore Vieru în admirabila-i poezie, cu titlul grăitor Un secol grăbit, în care reflectă natura trecătoare a timpului și impactul acestuia asupra vieții umane. Cu adevărat, trăim un secol al vitezelor, care generează cu rapiditate schimbări esențiale în societate, iar această continuă schimbare din ultimele decenii aduce în fața lumii contemporane o serie de provocări, în raport cu care sistemul educațional nu poate rămâne insensibil, indolent.
Pentru a face față sfidărilor fără precedent lansate de lumea contemporană, elevii au nevoie de competențe strategice precum: abilitatea de a învăța cum să învețe, abilitatea de evaluare și rezolvare de probleme. În aceste condiții, educația contemporană are obligația de a apropia procesul instructiv-educativ de viața cotidiană a educabililor, de cerințele și necesitățile societății în care aceștia conviețuiesc, ținând cont, totodată, de varietatea rolurilor pe care elevii de azi le vor avea în societatea viitoare: de la acela de ființă autonomă, de membru al familiei și al unei colectivități, de cetățean și producător, până la acela de subiect și obiect al diverselor experiențe de viață, care îl vor face să se cunoască pe sine și să se formeze ca o ființă liberă și creatoare. Însă pentru a crea elevilor condițiile unei reușite personale și sociale, educația contemporană trebuie să dezvolte la aceștia un sistem întreg de competențe, valori și atitudini, care ar depăși frontierele rigide ale învățământului tradițional, prin intermediul disciplinelor clasice. Accentul se deplasează, astfel, spre conștientizare, cooperare, gândire critică și creativă, spre flexibilitate și ajustabilitate, spre analiză și interpretare a lumii, care este în permanentă evoluție.
În aceste condiții, au fost realizate modificări în conținutul curriculumului disciplinar. Demersurile inovative vizează următoarele aspecte:
1. Reliefarea cadrului valoric/axiologic transdisciplinar în baza profilului absolventului nivelului gimnazial de învățământ ca un nou concept cu valențe semantice de finalitate a sistemului de învățământ, proiectat din premisa unității abordării psiho- și sociocentriste.
2. Reformularea și revizuirea competențelor specifice disciplinei limba și literatura română, în contextul dinamic al formării acestora pe unități de învățare, evidențiindu-se valorile și atitudinile specifice predominante, în concordanță cu profilul absolventului claselor de gimnaziu sau liceu.
3. Asigurarea conexiunilor inter- și transdisciplinare prin formularea unor competențe specifice de integrare și transfer pentru fiecare clasă de gimnaziu sau liceu.
4. Promovarea abordărilor curriculare transdisciplinare.
5. Corelarea abordărilor intra- și interdisciplinare la nivelul conținuturilor, pe clase și unități de învățare, la nivelul relațiilor didactice: Limba română – discipline înrudite (Limba străină); Literatura română – științe și arte conexe (Literatura universală, Istorie, Muzică, Dans, Arta teatrală, Cinematografie etc.), prin deschideri, sincronizări, reconfigurări, optimizări și descongestionări judicioase.
6. Promovarea strategiilor didactice (inter)active, a învățării experiențiale, a elementelor de învățare prin sarcini, prin proiecte, studii de caz, în combinare judicioasă cu strategii consacrate pentru o anumită vârstă școlară1.
Însă toate aceste inovații, modificări în conținutul curricular pot deveni eficiente doar dacă se va schimba și perspectiva de implementare a lor. În acest sens, Ghidul de implementare a curriculumului disciplinar recomandă cadrelor didactice „Reconsiderarea resurselor interdisciplinarității și, mai ales, a transdisciplinarității, pentru integrarea experiențelor lingvistice și lectorale în contextele vieții zilnice”2. Așadar, reușita demersurilor inovative ale Curriculumului la disciplina limba și literatura română se datorează, în mare parte, celor care aplică în practică noutatea, adică cadrelor didactice care își proiectează, organizează și realizează demersurile educaționale în, între și dincolo de orice disciplină, printr-o abordare transdiciplinară a învățării.
Pornind de la semnificația prefixului „trans” din componența termenului, „Transdisciplinaritatea privește, așa cum subliniază Basarab Nicolescu, autor cunoscut în domeniu, ceea ce se află în același timp și între discipline, și înăuntrul diverselor discipline, și dincolo de orice disciplină”3, iar finalitatea acesteia este înțelegerea lumii prezente și unitatea cunoașterii. Vorbind despre actualitatea și iminența fenomenului, autorul subliniază că „disciplinaritatea, pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea și transdisciplinaritatea sunt cele patru săgeți ale unuia și aceluiași arc: al cunoașterii”.
Considerată drept o strategie de abordare a cunoașterii, transdisciplinaritatea presupune tratarea unor teme, adeseori de mare complexitate, folosind instrumente și reguli de investigație proprii anumitor științe, folosind concepte ale acestor științe, dar în contexte diferite. Elevii manifestă interes pentru problemele concrete cu care se confruntă în viața de zi cu zi și caută pentru multe dintre acestea explicații și soluții practice. Pentru a veni în întâmpinarea intereselor elevilor, învățământul va trebui să se aplece mai mult asupra cotidianului, căci ceea ce îi interesează pe copii ține prea puțin de domeniul teoriei științifice. Școala trebuie să-i pregătească pentru viață în lumea reală.
Metodologia transdisciplinară „se bazează pe dialogul dintre discipline și pe punțile care se pot crea între acestea pentru a atinge unitatea cunoașterii”. Astfel, traversând barierele disciplinelor clasice și concentrând anumite aspecte ale curriculumului în asociații semnificative, favorizăm abordarea unor teme transdisciplinare, globale, care prezintă interes pentru elevi. În acest sens, cunoștințele specifice ale elevilor la diferite discipline fuzionează și conduc la dezvoltarea unor proiecte integrate.
Proiectarea unui demers didactic transdisciplinar, în cadrul disciplinei Limba și literatura română, permite explorarea textelor literare, pornind de la valorificarea propriilor experiențe și până la realizarea propriilor judecăți de valoare asupra acestora.
Dintre demersurile transdiciplinare care pot fi realizate cu succes în ciclul gimnazial și care au avut impact asupra elevilor, este tema Valori naționale dincolo de timp. Alegerea acestei teme în clasa a IX-a a fost determinată de studierea romanului druțian Clopotnița. Demersul proiectiv s-a bazat pe competențele generale și specifice ale disciplinelor limba și literatura română, istoria, geografia, educația muzicală, educația plastică etc., dar și alte domenii conexe, precum: religia, psihologia, etnografia, arheologie etc.
Conținuturile organizate transdisciplinar în abordarea acestui subiect se axează în procesul educațional nu pe disciplină, ci pe demersurile intelectuale, afective și psihomotorii ale elevului și vizează:
- Redactarea unui eseu argumentativ, având ca temă Personalitățile neamului, oameni ai Cetății;
- Realizarea unui colaj, care să cuprindă imagini cu obiective istorice sau monumente din localitate, ce au valoare istorică și culturală;
- Organizarea unei expoziții tematice de desene;
- Efectuarea unor afișe publicitare, prin care să convingă populația din localitate cât de importantă este păstrarea monumentelor istorice, care reprezintă un semn al identității noastre naționale;
- Vizitarea lăcașurilor de cult, a muzeului din localitate;
- Realizarea unei prezentări Power Point la tema Pietre de istorie, monumente emblematice distruse;
- Selectarea pieselor muzicale cu tematică patriotică și realizarea unui colaj muzical cu cele mai reprezentative melodii la temă;
- Legenda despre Clopotniță, despre mănăstirea Căpriana, Legenda despre localitatea Căpriana, dar și despre alte obiective culturale și istorice din localitatea de baștină.
Finalitatea acestui demers reprezintă un proiect transdiciplinar de grup, pe care elevii îl vor realiza pe parcursul a două săptămâni.
În abordarea romanului Clopotnița, scris de Ion Druță, vom porni, desigur, de la factorul istoric, dată fiind tipologia în care se încadrează lucrarea și „superba vocație artistică” a prozatorului basarabean în evocarea faptelor istorice și a efectelor acestora asupra „minților individuale și a conștiinței colective”4. De altfel, predilecția scriitorului pentru proiecțiile ficționale ale istoriei colective este evidențiată și de Keith Hitchins, care, într-un studiu special dedicat acestuia, Istorie și identitate în romanele lui Ion Druță5, subliniază: „Chiar dacă Ion Druță nu tratează istoria în același fel cum o face un istoric profesionist, el dă dovadă, totuși, de o înțelegere pătrunzătoare a modului în care istoria influențează societatea, în general, și îi afectează pe indivizi, în particular. Entuziasmul său pentru istorie este contagios: el este un fel de Horia Holban, învățătorul de școală de la țară din romanul Clopotnița, care venerează istoria ca păstrătoare a memoriei și ca un ghid moral”6.
Istoria este pentru Ion Druță un depozitar al valorilor etice perene. În Clopotnița, istoria reprezintă „o forță activă, ea formează caractere de-a lungul secolelor și este, totodată, un factor care consolidează valori, dacă nu chiar un creator al valorilor”7.
Documentându-se asupra contextului sociocultural și istoric în care este plasată acțiunea romanului, despre personalitățile istorice invocate de autor în lucrare, despre monumentele istorice de importanță națională edificate de marii domnitori ai țării, dar și de alte figuri istorice și culturale importante din localitatea de baștină, elevii au avut ca primă sarcină, în cadrul proiectului transdisciplinar, să realizeze un eseu argumentativ, având ca temă Personalitățile neamului, oameni ai Cetății.
Opera lui Ion Druță s-a alimentat din universul rural, creația scriitorului este infuzată de toate neliniștile omului din secolul al XX-lea, fiind puternic marcată de valorile general-existențiale. Trăind într-o lume în care temeiurile s-au erodat, eroii săi caută în mod frecvent restabilirea relației cu sacrul. Revelația sacrului este, după Mircea Eliade, singura în măsură să stimuleze convingerea că „ceva ireductibil real există în lume”, că acest real are o bogăție de sensuri și o ordine ce se opune curgerii haotice și periculoase a lucrurilor. La nivelurile cele mai arhaice ale culturii, a fi sau, mai cu seamă, a deveni om înseamnă a fi „religios”.
„Sacrul, subliniază Mihai Cimpoi, este indiscutabil un element definitoriu al creației lui Druță. El apare nu doar ca temă dominantă __ de la Casa mare, Samariteanca, Biserica Albă… __, ci ca Program estetic, ca o Concepție asupra vieții și lumii, manifestându-se și sub formă de religie a scrisului”8. În acest sens, biserica reprezintă un element simbolic în multe dintre lucrările lui Ion Druță, cum este romanul Biserica Albă, povestirea Samariteanca ș.a., iar în Clopotnița, biserica, transfigurată metonimic prin acea clopotniță, este cel mai important simbol al romanului, devenind un adevărat „templu sacralizat”. Aceasta denotă imaginea metaforică a istoriei poporului basarabean, reprezentată prin Hronicul ce a înregistrat, pe pielicele de vițel, toate datele despre istoria neamului de la Ștefan cel Mare și până în prezent.
Acest monument cultural-istoric sugerează temelia măreției strămoșilor. Deși în final ea este distrusă, arsă, din cauza credinței denaturate și a lașității oamenilor, Clopotnița, în viziunea protagonistului, reprezintă locul care trebuie păstrat în memorie și cinstit, că o relicvă ce perpetuează aura de măreție a străbunilor. În romanul Clopotnița, prozatorul Ion Druță oglindește nuclee tematice specifice, precum: conservarea valorilor spirituale colective, cinstirea memoriei trecutului, evocarea istoriei. Criticul literar Haralambie Corbu sublinia că romanul proiectează „destinul tânărului profesor de istorie, Horia Holban, raportat direct la trecutul neamului și la monumentele spirituale și materiale care atestă acest trecut”9. Horia, profesorul de istorie din satul Căpriana și Maria, eleva din sat, fiică de țăran răzeș, care salvează clopotnița de la incendiu, sunt două caractere construite de autor pe criterii asemănătoare: verticalitate, simțul dreptății, grija pentru valori. Ion Druță a reușit să convingă cititorul de multiple valențe morale și spirituale pe care le are biserica în conștiința basarabeanului, fundamentându-și imaginarul romanesc pe această recurență tematică simbolică.
În acest sens, alte sarcini în cadrul proiectului disciplinar au presupus: vizitarea lăcașurilor de cult, a muzeului din localitate, realizarea unui colaj care cuprinde imagini cu obiective istorice sau monumente din localitate, ce au valoare istorică și culturală, efectuarea unor afișe publicitare, prin care să convingă populația din localitate cât de importantă este păstrarea monumentelor istorice, care reprezintă un semn al identității noastre naționale.
Vorbind despre conservarea monumentelor cu valoare istorică și culturală, elevii pot ajunge cu ușurință la cauzele naturale care determină, de cele mai multe ori, distrugerea acestor edificii. Romanul druțian Clopotnița începe cu evocarea unei furtuni, care are valoare simbolică, depășind sensul de simplă calamitate a naturii, ea prevestind o zguduitoare dramă social-morală. Simbol vitalizator, de purificare, ploaia este considerată în toate popoarele arhaice un semn divin. În Clopotnița, ea este o imagine simbolică recurentă a crizei personajului, asociindu-se cu starea de neliniște excesivă, de tulburare, de îngrijorare, de tensiune nervoasă a lui Horia Holban. El își va aminti de ploaia din 11 aprilie, care a fost una apocaliptică, cu tunete și fulgere, de se zguduiau cerul și pământul.
Motivul va fi reluat de câteva ori în roman, dând impresia unei „avalanșe de ploi” peste existența personajului. Horia le trăiește și le retrăiește constant, încercând să le găsească o explicație, un început. Înțelegându-le și trecându-le încă o dată prin filtrul sufletului său, acesta devine mai puternic.
Într-o legătură strânsă cu ploaia și furtuna, este în romanul druțian motivul focului. Acesta exprimă patima distructivă a oamenilor, iar cenușa rămasă în urma lui provoacă amărăciune: „vai, atâta foc a bântuit peste trupul bietei noastre țărișoare”, spune naratorul în romanul Biserica Albă, iar în Povara bunătății noastre remarcă: „Focul, mai ales în vreme de noapte, a fost dintotdeauna groaza țăranilor din câmpie”. Astfel, în romanele lui Ion Druță, arde Ciutura în Povara bunătății noastre, arde Clopotnița din Căpriana în romanul Clopotnița, ard casele țăranilor în Biserica Albă.
În acest context, elevii vor realiza o prezentări Power Point având ca generic Pietre de istorie, monumente emblematice distruse, în care vor descrie factori naturali care pot produce degradarea, distrugerea vestigiilor istorice, de importanță națională, făcând trimitere direct și la acele fenomene naturale care sunt invocate în roman, precum și semnificațiile suplimentare pe care le capătă acestea în lucrare.
Narațiunea în romanul lui Ion Druță pornește de la un fapt de legendă, care spune că arheul Căprianei a fost Daniil Sihastrul, sfetnic și maestrul spiritual al lui Ștefan cel Mare. Fiind pustnic, se adăpostise pe dealul Căprianei, însă, aici, a fost omorât de cetele de războinici din stepele asiatice. Pentru a-i păstra vie memoria, Ștefan cel Mare a poruncit să i se înalțe o clopotniță: „Mulți ani mai târziu [...], întorcându-se de la vânătoare, domnitorul și-a adus aminte de bătrânul de pe dealul Căprianei și a zis că vrea să-l vadă. Nu mai erau însă nici bătrânul pustnic, nici cocioaba lui [...]. După care a poruncit să se ridice o clopotniță pe locul unde a fost cândva cocioaba, să se aducă un clopot de la mănăstire, oșteni de la curte să facă strajă, să sune de două ori pe zi – la răsăritul și la apusul soarelui”10. Astfel, în fiecare clopotar, care se venea la această clopotniță, subzistă prototipul sihastrului și al lui Ștefan cel Mare. Faptele arcașilor lui Ștefan cel Mare, la porunca căruia a fost înălțată Clopotnița, erau consemnate pe un hrisov, confecționat din piele de vițel: „Hârtie nu era, scriau pe piei de vițel, și au tot cusut o piele de alta, până s-a adunat acel Hronic ce cuprindea sute de ani grămadă”11. Cu trecerea timpului, în sute de ani, acest hronic a fost completat, fiind păstrat de către locuitorii din Căpriana cu mare sfințenie și transmis din generație în generație: „Căprienenii țineau la Hronic, într-un fel el confirma meritele și vrednicia satului”12.
Pornind de la legenda reflectată în roman, elevii pot căuta și alte istorioare sau legende care vorbesc despre originea unor obiecte din localitate ce au valoare istorică și culturală. În acest context, le propunem să afle legenda despre localitatea Căpriana, invocată în roman, despre fondarea mănăstirii Căpriana, dar și a altor obiective culturale și istorice din localitatea de baștină.
Pornind de la legătura literaturii cu artele, trebuie să menționăm, în primul rând, interacțiunea literaturii cu muzica și rolul acesteia în formarea atitudinilor estetice și literar-muzicale ale elevilor. Fiecare dintre ele prezintă ceea ce s-ar putea numi o „expresivitate”, însă, „în timp ce limbajul poate pretinde puterea logosului”, muzica, se afirmă că „este mai capabilă decât limbajul de a exprima anumite emoții, anumite sentimente”13. Referindu-ne la romanul Clopotnița, scris de Ion Druță, fuzionarea acestor două arte se poate realiza prin selectarea pieselor muzicale cu tematică patriotică, cu predilecție cele în care se amintește despre mănăstirea Căpriana. Exemplu concludent ar putea servi piesa La Mănăstirea Căpriana, pe versurile lui Grigore Vieru, care apare în interpretarea cuplului Doina și Ion Aldea-Teodorovici, a Olgăi Ciolacu, a lui Tudor Ungureanu ș.a. și realizarea unui colaj muzical cu cele mai reprezentative melodii la temă.
Literatura reprezintă unul dintre cele mai eficiente mijloace de cunoaștere a vieții sub toate aspectele ei. Fiind privită ca artă complexă, literatură este domeniul în care se îmbină expresia verbală cu muzica, dar și cu pictura. Astfel, în contextul educației literar-artistice a elevilor, trebuie să vorbim și despre relația dintre literatură și artele plastice. De profunzimea receptării relației dintre literatură și arta plastică depinde, în mare măsură, formarea calitativă a culturii elevului, manifestată la nivel de limbaj, gândire, imaginație, comportament etc. În studierea operelor literare, elevii, dirijați inițial de profesor, vor realiza că textele artistice reprezentă o sintetizare de elemente estetice, care satisfac necesitatea vitală a ființei umane de a exista prin frumos și pentru frumos, iar misiunea textului este, în primul rând, de a stimula sensibilitatea cititorului „în așa fel, încât să-l capteze și să-l impresioneze”14. În acest context, li se propune elevilor să organizeze o expoziție tematică de desene în baza romanului studiat.
În consonanță cu cele menționate supra, putem concluziona că, în realizarea acestui proiect transdisciplinar, elevii vin, așadar, cu „bagajul” lor de cunoștințe din viața cotidiană, din experiența personală de viață, iar cadrul didactic le „conturează”, valorizându-le. Pentru profesorul de limba și literatura română este foarte important să valorifice tot potențialul creativ al copilului, întreaga lui realitate înconjurătoare, oferindu-i diverse situații educative care ar favoriza activitatea elevului de a sintetiza, de a sesiza lumea înconjurătoare văzută ca un întreg, dar, în același timp, de a percepe sistemele și subsistemele acesteia, precum și interdependența dintre ele.
Prin transdisciplinaritate, ca modalitate de interacțiune a diferitelor arii disciplinare, cadrul didactic reușește să valorizeze ceea ce știu elevii, pentru a învăța să cunoască, a învăța să facă, a învăța să fie, a învăța să construiască.
Doar oferindu-le un mediu care le declanșează experiențe captivante și relevante, totodată, pentru categoria de vârstă potrivită lor, ca individualități, elevii vor avea posibilitatea de a se descoperi, de a se exprima, de a crea probleme, dar și de a le rezolva.
Traversând barierele disciplinelor, concentrând aspecte ale curriculumului în asociații semnificative, favorizând adoptarea unei tematici globale de interes pentru elevi, putem renunța cu ușurință la stilul de lucru fragmentat. Abordarea de tip transdisciplinar a romanului druțian Clopotnița poate ajuta cadrul didactic să realizeze o decompartimentare a obiectelor de studiu implicate. Cunoștințele specifice diferitelor discipline fuzionează și conduc la dezvoltarea unor proiecte integrate.
Abordând subiecte din perspectivă transdisciplinară, elevii încep să colaboreze în grup, să învețe a oferi ajutor reciproc, să se bucure de succesele colegilor, să conștientizeze și să-și asume diverse roluri, în funcție de context, de competențele personale. Astfel, se formează și se dezvoltă deprinderi practice elementare și de muncă organizată. Activitatea transdisciplinară îi determină să învețe a comunica într-o varietate de forme (verbal, artistic, non-verbal), să exprime idei, sentimente, credințe cu ajutorul diverselor mijloacelor estetice, să exerseze capacitățile lor de aplicare și dezvoltare a gândirii critice, dar și conștientizarea modului în care deciziile individuale afectează propria persoană, dar și grupul din care face parte, și comunitatea.
Ne exprimăm convingerea că abordarea transdisciplinară a operelor literare la orele de limba și literatura română transformă elevul din obiect în subiect al învățării, îl face coparticipant la propria sa educație și îi asigură posibilitatea de a se manifesta ca individ, dar și ca membru în echipă, iar demersul didactic prezentat poate contribui la dezvoltarea competențelor generale și specifice din programa școlară a disciplinei limba și literatura română și a celorlalte discipline/domenii corelate.
Așadar, cadrelor didactice care predau disciplina limba și literatura română le revine misiunea de a crea situații de învățare importante din punct de vedere formativ și educativ, valorizând întreaga încărcătură etică, socială și estetică a textului artistic, dezvăluind cu grijă semnificațiile umane și sociale ale conținuturilor, acordând atenție selecției, esențializării, actualității, concretizării cunoștințelor predate. Totodată, aceștia trebuie să fie capabili a alege cele mai eficiente și adecvate strategii didactice, pentru a asigura o participare activă a elevilor, personalizând procesul de predare-învățare, printr-o adaptare la particularitățile de vârstă și de personalitate ale elevilor, la propriile lor experiențele de viață, la interesele și motivația acestora, dar și la posibilitățile reale ale acestora. În aceste condiții, sistemul educațional va pune accentul pe problemele umane, pe valorile estetice, etice și civice.
În concluzie, susținem ideea că transdisciplinaritatea devine pentru cadrele didactice o oportunitate de a dovedi capacitatea acestora de a-i învăța pe discipolii lor să învețe, să creeze, să trăiască împreună cu ceilalți, să fie fericiți!
Note și referinţe
1 Apud Curriculum național. Limba și literatura română. Clasele X - XII, Chișinău, Lyceum, 2020, p.4, p.57-58; Curriculum național. Limba și literatura română. Clasele V - IX, Chișinău, Lyceum, 2020, p. 4-5.
2 Curriculum național. Limba și literatura română. Clasele X - XII, Chișinău, Lyceum, 2020, p. 58.
3 Nicolescu, Basarab, Transdisciplinaritatea: Manifest. Iași, Polirom, 1999, p. 132.
4 Hitchins, Keith, Istorie și identitate în romanele lui Ion Druță. În: Fenomenul artistic Ion Druță, coord. Mihail Dolgan, Chișinău, Tipografia Centrală, 2008, p. 102-107.
5 Hitchins, Keith, Istorie și identitate în romanele lui Ion Druță, În: Identitatea culturală românească în contextul integrării europene, Iași, 2006, pp.499-503 și În: Fenomenul artistic Ion Druță, coord. Mihail Dolgan, Chișinău, Tipografia Centrală, 2008, p. 102-107.
6 Ibidem, p. 103.
7 Hitchins, Keith, Istorie și identitate în romanele lui Ion Druță, În: Fenomenul artistic Ion Druță, Chișinău, Tipografia Centrală, 2008, p. 103.
8 https://centruleminescubm.wordpress.com/2023/09/ 03/ion-druta-experienta-sacrului/
9 Corbu, Haralambie, Ion Druță: supremația demnității și istoria. În: Fenomenul artistic Ion Druță, coord. Mihail Dolgan, Chișinău, Tipografia Centrală, 2008, p. 95.
10 Druță, Ion, Clopotnița. În: Ion Druță, Scrieri, Vol III, op. cit., p. 381-382.
11 Ibidem, p. 403.
12 Ibidem, p. 404.
13 Sângeap, Nadia-Mihaela, Relații interacționale în predarea muzicii și literaturii. Disponibil: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/328-332_15.pdf
14 Goia, Vistian; Drăgotoiu, Ion, Metodica predării limbii şi literaturii române, București, Editura Didactică şi Pedagogică, 1995, p. 6.
The transdisciplinary approach of drutian’s novel The bell room
Keywords: Transdisciplinarity; approach; literary work; novel; project
The integrated approach to the curriculum requires the creation of connections between competences/units of competences acquired disparately within the different disciplines. Such an approach no longer focuses on disciplines, but transcends them, subordinating them to the child - the subject of training. Being considered as a strategy for approaching knowledge, transdisciplinarity is based on the dialogue between disciplines and on the bridges that can be created between them, in order to achieve the unity of knowledge. Thus, the specific knowledge of students in different subjects merges and leads to the development of integrated projects.
The transdisciplinary approach of literary works in Romanian language and literature classes transforms the student from an object into a subject of learning, makes him a co-participant in his own education and ensures the student the opportunity to express himself as an individual, but also as a team member, and the didactic approach presented can contribute to the development of general and specific skills from the school curriculum of the subject Romanian language and literature and other related subjects/fields.