O sută de opere din colecția Muzeului Național de Artă al Moldovei

Cu 102 ani în urmă, în 1922, la București a avut loc Salonul basarabenilor – prima expoziție care a marcat uniunea artistică de pe cele două maluri ale Prutului. A fost un eveniment deosebit, deoarece pentru întâia oară bucureștenii au văzut o artă, la le cărei origini au stat diferențele spațiale și temporale ale Basarabiei (după denumirea ținutului din acea vreme), pierdută mai mult de un secol, și reflectă arta perioadei de tranziție de la cultura religioasă la cea laică de la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea. Selecția actuală a operelor din colecția de pictură de la Chișinău expusă la Muzeul Național de Artă al României conține doar aspectele caracteristice ale evoluției genului pe parcursul unei perioade de peste o sută de ani.

Dezvoltându-se ca fenomen artistic în ambianța culturii est și vest-europene, dar distanțată considerabil în timp și spațiu, arta basarabeană își are începuturile în anii 80 ai secolului al XIX-lea și se constituie, ca proces, în deceniile 2 și 3 ale secolului al XX-lea, marcând apariția artiștilor plastici profesioniști pe meleagul nostru.

Studiind activitatea de creație și manifestările expoziționale ale basarabenilor, ne convingem ușor, cât de nedreptățiți și prigoniți au fost ei și operele lor, atât pe parcursul vieții, cât și după trecerea în altă lume. Două generații de plasticieni basarabeni, cca 160 de persoane, pentru mai mult timp, au fost sortiți uitării sau erau amintiți doar cu ocazia unor „fenomene negative” în cultura RSS Moldovenești. Astfel, tot ce se referea la compartimentul „valori culturale” al acestei perioade, aproape completamente a fost scos din circuit ca urmare a două momente esențiale și diverse: dispariția artiștilor și pierderea operelor. În timpul războiului au fost pierdute operele plasticienilor, donate în 1939 Pinacotecii din Chișinău, și Arhiva Școlii de Belle-Arte, ce conținea informații și lucrări ale pictorilor dintre anii 1888-1940. Aproape în întregime au dispărut lucrările lui Nicolai Gumalic, Vladimir Doncev, Mihail Saharoff, Iurie Bulat, ale Lidiei Arionescu-Baillayre, Mariei Starcevschi, Nadejdei Ivanov, Irinei Filatieff și ale multor altora. Între 1944 și 1948, mulți pictori basarabeni au trecut prin grozăviile gulagului: Victor Ivanov, Afanasie Modval, Mihail Konoșenko, Victor Fiodoroff, Vasile Ghiparis, Lidia Levandovschi, soarta multor altor artiști, rămânând, până azi, necunoscută.

O particularitate distinctă a anilor 1888-1918 a fost înființarea Școlii Serale de Desen a lui Terinte Zubcu (1888), transformată, mai apoi, în Școală de Desen condusă de Vladimir Ocușco (1897-1919) și constituirea nucleului pictorilor care fondează Societatea Amatorilor de Belle-Arte din Basarabia, în 1903. Primele decenii ale secolului al XX-lea au fost marcate de operele unor plasticieni ca Pavel Piscariov, Nicolai Gumalic, Vasile Blinov, Alexandr Climașevschi, Gavriil Remmer, Mihail Berezovschi ș.a., care au conturat și tendințele principale ale procesului, influențat de realismul democratic.

Odată cu schimbarea situației politice și unirea Basarabiei cu România în 1918, Școala anterioară de Desen se transformă în Școala de Belle-Arte, iar la inițiativa lui Alexandru Plămădeală, Auguste Baillayre și Vladimir Doncev, la Chișinău, în 1921, se fondează Societatea de Belle-Arte din Basarabia, care pe parcursul existenței (1921-1939) a organizat 11 expoziții dintre care una la București (1922), câte una la Bolgrad (1934) și Ialoveni (1938), celelalte având loc la Chișinău (1927-1939). O expoziție similară a artiștilor bucureșteni a avut loc la Chișinău abia în 1930.

Acestei societăți îi revine organizarea primei expoziții colective a basarabenilor la București, consemnată în ziarul Rampa prin articolul Expoziția pictorilor și sculptorilor basarabeni (12 octombrie 1922) și Victor Ion Popa (Salonul basarabean. Expoziție colectivă, „Adevărul”, 18 octombrie 1922), remarcând tendințele comune și cele specifice între arta basarabenilor și cea a pictorilor din Regat. În cadrul Salonului expun Alexandru Plămădeală, Auguste Baillayre, Șneer Cogan, Nicolai Gumalic, Vladimir Doncev, Iurie Bulat, Haim Marnianschi, Theodor Kiriacoff, Alexandr Climașevschi, Ilia Nebesov, Mihail Saharoff, Nadejda Ivanov ș.a.. Statul român a remarcat mai mulți pictori din Chișinău, oferindu-le ordine și achiziționând opere pentru colecțiile statului: Deznădejde de Alexandru Plâmădeală, Țăran basarabean de Auguste Baillayre, Scuarul lui Alexandru cel Bun de Șneer Cogan, Pod la Florența de Vladimir Doncev și Case din Chișinău de Theodor Kiriacoff, Ana Gavriliță-Cioflec (Flori), Mihail Saharoff (Proiecte decorative), Nadejda Ivanov (Pe balcon) și Gavriil Remmer cu Interior de odaie țărănească basarabeană. Cu distincții au fost onorați Alexandru Plămădeală (Steaua României) și Șneer Cogan (Coroana României).

Tendințele principale ale perioadei basarabene se reflectă în abordarea unor direcții și stiluri europene cunoscute deja – simbolismul, postimpresionismul, Stilul 1900 și expresionismul, care au coexistat, în paralel, cu realismul democratic.

Aceste tendințe refractare sunt vizibile și în selecția Muzeului Național de Artă al Moldovei pentru prezenta expoziție de la Muzeul Național de Artă al României, incomparabil mai variată și diferită de cea care a avut loc la București în anul 1922.

În contextul artei moderne din Basarabia a anilor 1888 și 1918 se disting influențele artei răsăritene și a centrelor unde au studiat viitorii pictori – Sankt-Petersburg (Nicolai Gumalic, Eugenia Maleșevschi, Lidia Arionescu-Baillayre, Gavriil Remmer, Vladimir Ocușco), Munchen (frații Moissey și Șneer Kogan), Amsterdam (Auguste Baillayre), Odesa (Pavel Piscariov, Vasile Blinov) și Moscova (Alexandru Plămădeală).

Două dintre lucrările lui Vladimir Ocușco (1862, or. Oșmeni, reg. Grodno – 1919, Chișinău), prezente în expoziție – Aratul (1896) și Peisaj cu copac (sfârșitul secolului XIX) amintesc de lucrările lui Nicolae Grigorescu; minuțios pictată, ultima fiind un studiu decorativ specific pentru arta ucraineană. În aceeași manieră stilistică sunt realizate lucrările lui Pavel Piscariov (1875-1949) – Croitoresele (1903) și Orfana (1908) – opere caracteristice picturii tradiționale a peredvijnicilor ucraineni. Aceleiași perioade îi corespunde și studiul Lidiei Arionescu-Baillayre (1880-1923) Portret de femeie (1904), una dintre puținele opere păstrate ale artistei, care poartă amprenta tratării neoimpresioniste.

Eugenia Maleșevschi (1868, moșia Harbuțcani, jud. Soroca – 1942, Chișinău) este descendentă a unei familii de nobili polonezi, absolventă a Școlii de Desen din Odesa (1892-1896) și a atelierului lui Ilia Repin de la Academia Imperială de Arte din Sankt-Petersburg (1896-1903). În ambele lucrări – Autoportret și Portretul unei necunoscute (începutul secolului al XX-lea) – sunt evidente tradițiile școlii academice unde a studiat, moment depășit după stagiile petrecute în Europa.

Odată cu schimbarea situației politice și unirea Basarabiei cu Regatul, viața artistică din 1918 până în 1940 a fost mult mai variată și mai bogată în manifestări artistice. Fondarea Școlii de Belle-Arte în 1918 și activitatea în cadrul acesteia a profesorilor Alexandru Plămădeală, Auguste Baillayre, Eugenia Maleșevschi, Petre Constantinescu-Iași înscriu o nouă pagină în dezvoltarea culturii artistice autohtone. Tendințele principale în dezvoltarea artei plastice continuă a fi aprofundate, bazându-se pe sursele etapei anterioare. Se produce un nou salt calitativ, care marchează apariția unor noi subiecte, a unor noi modalități de tratare, realizate în creațiile plasticienilor basarabeni. În operele pictorilor se conturează distinct căutările unor noi mijloace artistice de expresie, caracteristice pentru postimpresionism, Art Nouveau, expresionism etc., care au existat în paralel cu tendințele „realismului democratic”. În pictură, sculptură, scenografie, în grafica de carte și de șevalet, în arta decorativă sunt create opere care demonstrează apogeul dezvoltării artei plastice basarabene.

Schimbarea statutului politic, cultural și economic al Basarabiei în 1918 a introdus rectificări esențiale în domeniul instruirii artelor plastice. Basarabenii au avut posibilitatea să-și perfecționeze măiestria atât în școlile de arte din Iași și București, precum și în centrele artistice europene. La Paris, de exemplu, studiază Olga Hrșanovschi, Joseph Bronștein, Gregoire Michonze, Elena Barlo și Natalia Brăgalia; la Bruxelles – Elisabeth Ivanovschi, Claudia Cobizev și Moisei Gamburd; la München – Gheorghe Ceglocoff. Perioada basarabeană, în mare măsură, reflectă o evidentă tendință de sincronizare cu procesele artistice românești și occidentale prin promovarea, pe parcursul secolului XX și începutul secolului XXI, ale unor aspecte ale neo-impresionismului (Lidia Arionescu-Baillayre), postimpresionismului (Vladimir Doncev, Moisei Gamburd, August Baillayre, Olga Hrșanovschi), a expresionismului (în varianta practicată de Gheorghe Ceglocoff) sau a constructivismului adoptat în creațiile Mariei Starcevschi, Elizabethei Ivanovschi și ale multor altora.

Simbolismul poate fi identificat în portretele lui Auguste Baillayre (Portretul soției, 1921; Portretul fiicei cu papușă, 1922), în ciclul Apocalipsa de Theodor Kiriacoff (1930-1936), în unele încercări ale lui Pavel Piscariov (Judith, 1935; Antoniu și Cleopatra, 1929). Puncte de tangență între plasticienii din Chișinău și București sunt confirmate de existența unor opere, marcate de Stilul 1900, în interpretarea Eugeniei Maleșevschi (Ahile la fiicele lui Licomed, Primăvara) și căutările lui George Dimitrescu Mirea (Nimfa și dragostea) și ale Ceciliei Cuțescu-Ștorc (Dragostea spirituală). Atitudini similare în moștenirea postimpresionismului demonstrează Auguste Baillayre în Portretul copiilor, Cecilia Cuțescu-Ștorc în Maternitate, Moisei Gamburd în Cosași și Camil Ressu în tabloul Cosași odihnindu-se. Aspectul asociativ al lucrărilor Eugeniei Maleșevschi poate fi urmărit în raport cu alte opere din diverse medii. Mesajul Franțuzoaicei, de exemplu, se repetă în Femeia în verde de Vasile Popescu (anii 1920), în Femeie în interior de Nicolae Vermont (1890), în lucrarea Femeie cu scrisoare (anii 1890) de Sava Henția, aspectele ideatice fiind diverse și irepetabile.

Alexandru Plămădeală și Auguste Baillayre au fost cele două personalități de vază care au marcat evoluția artelor plastice din Basarabia între anii 1918 și 1940. Stabiliți pe platforme estetice diferite privitor la studii și creație, primul a optat pentru varianta realistă a tratării lumii înconjurătoare, iar ultimul – pentru libertatea creației și interpretarea formei.

Alexandru Plămădeală (1888, Chișinău – 1940, Chișinău), cunoscut mai mult ca sculptor, dar profesând în paralel și pictura, este prezent în expoziție cu un Autoportret (1918) în care valoarea sculptorului nu cedează măiestriei talentului unui pictor. Fiind pictat într-o manieră liberă, păstoasă, cu utilizarea corelațiilor sonore ale culorilor, ce amintesc pictura plain-airului, Autoportretul se evidențiază printre operele pictorilor basarabeni din această perioadă. Director al Școlii de Belle-Arte din Chișinău (1919-1940), pe durata activității, a fost liderul tuturor manifestărilor artistice din Basarabia.

Auguste Baillayre (1879, Nivernes – 1961, București) a fost una dintre cele mai importante și strălucite figuri ale culturii basarabene de la începutul secolului XX. Născut în Franța, cu copilăria și adolescența în Georgia, cu studii la Petersburg, Grenoble și Amsterdam, personalitate cu o mentalitate europeană, pictorul a devenit la Chișinău inspiratorul intelectual și spiritual al mai multor talente. Lucrările sale Portretul soției Lidia Arionescu-Baillayre, pictat la Chișinău în 1921 și Autoportretul cu măști (1945), realizat după repatrierea în București, reflectă două ambianțe culturale total diferite.

Șneer Kogan (1875, Chișinău – 1940, Chișinău) este cunoscut și apreciat mai mult ca grafician de factură expresionistă, la bază fiind studiile sale de la Academia Regală de Arte din Bavaria (Munchen), în atelierul lui Wilhelm von Rumann (1897-1903), pictura figurând mai rar în creația sa. Drept exemplu servește pânza Model. Ecaterina Grosu (1920-1922), care prezintă un colorit cu o tonalitate maronie întunecată, specifică și altor lucrări.

În colecțiile Muzeului Național de Artă se păstrează Femeie în interior (anii 1920), una dintre puținele lucrări ale lui Nicolae Coleadici (1906, s. Negrineț, jud. Hotin – 1937, Chișinău), specifică elevilor de la Școala de Belle-Arte din Chișinău, cu forme plane, aproape geometrizate, care configurează volumul și coloritul opac, cu nuanțe apropiate. În 1930 pleacă la studii în Olanda, la Academia Regală de Arte Frumoase din Amsterdam, dar abandonează studiile în 1936, fiind grav bolnav de tuberculoză.

Portretul soției (prima jum. a sec. al XX-lea) de Pavel Șillingovschi (1881, Chișinău – 1942, Leningrad) executat într-o manieră impresionistă, este influențat de tendințele Asociației „Lumea Artelor” din Sankt-Petersburg, lichidată în 1927. A studiat la Școala de Arte Plastice din Odesa (1895-1900) și la Academia Imperială de Arte din Petersburg (1901-1911). Prin testament a donat Muzeului Național de Artă al Moldovei cca 200 de gravuri ale vechilor maeștri europeni și ruși din secolele XVII-XVIII și integral – operele personale de pictură și grafică.

Boris Nesvedov (1903, s. Mitki, reg. Poltava, Ucraina – 1963, Chișinău). În anii 1920-1923 studiază la Școala de Belle-Arte, în atelierul lui Auguste Baillayre, iar din 1924 și până în 1935 activează în calitate de pictor la Teatrul Național din Chișinău. Participă împreună cu alți pictori la decorul interiorului bisericii Mazarache (1936). În Autoportretul său (1928-1933) este reflectat, prin finețea picturală și laconismul gamei coloristice, duritatea desenului și expresivitatea convingătoare a chipului.

Dimitrie Sevastianov (1908, Tulcea – 1956, Chișinău). A absolvit Academia de Arte Frumoase din București (1932), perfecționându-și măiestria în Italia (1937-1939). Din 1940 se află în Basarabia. Unica lucrare păstrată din această perioadă – Odalisce (1936) – face parte din cercul subiectelor preferate ale artiștilor plastici români din prima jumătate a secolului XX, iar Hămurar (1956) reprezintă elocvent perioada „artei pentru popor”.

Moisei Gamburd (1903, Chișinău – 1954, Chișinău). Portret de femeie (Studiu la tabloul „Blestemul”) (1945) și Lichidarea analfabetismului (1946) sunt două lucrări care fac parte din perioada realismului socialist. Absolvent al Școlii de Belle-Arte din Chișinău (1923) și al Academiei de Arte din Bruxelles (1928), cunoscut în ambianța Regatului ca un poet al țărănimii basarabene, devine în perioada sovietică unul dintre promotorii artei angajate.

Gheorghe Iuster (1902, Iași – 1968, București) a fost unul dintre primii  „artiști emeriți” din RP Română, iar Portretul lui Alexei Vasiliev (1947) se datorează unei prietenii de durată. Emisarul sovietic Alexei Vasiliev, sosit din Moscova, iar Jules Perahim și Gheorghe Juster – din Praga, se întâlnesc la Chișinău în 1940. În 1941 tustrei pleacă la Moscova, reîntorcându-se în RSS Moldovenească în 1944, unde au activat o anumită perioadă.

A Century of Bessarabian Painting

Keywords: Bessarabian painting; Alexandru Plămădeală; Auguste Baillayre; Bessarabia art history; democratic realism; European influences in art; art exhibitions; School of Belle-Arte in Chișinău

The article analyzes the evolution of Bessarabian painting during more than a century, offering an in-depth perspective on the artistic path of this region between 1888-1940. It highlights the essential moments that marked the development of Bessarabian fine art, such as European influence, the emergence and development of democratic realism, as well as the impact of political and cultural changes on art. The article highlights the role of the Belle-Arte society in Bessarabia and the decisive influence of personalities such as Alexandru Plămădeala and Auguste Baillayre in the formation and artistic evolution of the region. It also presents the difficulties encountered by artists during the war and under the Soviet regime, the loss of works and the marginalization of Bessarabian artists.