Profesorul Dumitru Irimia – înainte-mergătorul*
Pentru tiparDumitru Irimia este unul dintre primii oameni de ştiinţă din România care, în perioada restructurării gorbacioviste şi mai ales după obţinerea Suveranităţii (1990) şi a Independenţei Republicii Moldova (1991), s-a implicat activ în procesul de promovare a unităţii şi identităţii românilor, care, în pofida terorii istoriei şi a cataclismelor geopolitice, rămâne a fi o certitudine.
Imediat după 1990, domnul D. Irimia, în calitate de decan al Facultăţii de Litere a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, a adresat filologilor de la Universitatea de Stat din Moldova o invitaţie de colaborare, care s-a dovedit a fi una fructuoasă şi deosebit de necesară. Temelia acestor relaţii a fost pusă şi de excelentul lingvist dr. conf. Ion Dumeniuk (de altfel, de etnie ucraineană), mai târziu unul din fondatorii revistei „Limba Română” de la Chişinău şi primul ei redactor-şef.
Din iniţiativa profesorilor Dumitru Irimia şi Ion Dumeniuk, a Decanatelor Facultăţilor de Litere şi a Catedrelor de profil, Rectoratele celor două Universităţi („Al. I. Cuza” şi U.S.M.) au semnat un Protocol de colaborare generală între cadrele didactice de la ambele instituţii de învăţământ superior.
Astfel, cu susţinerea nemijlocită a celor doi profesori, a fost inaugurată Conferinţa Naţională „Limba română azi”, ajunsă în 2006 la cea de-a zecea ediţie şi ale cărei două obiective principale au fost: „1) Adâncirea cunoaşterii limbii şi literaturii române din diverse puncte de vedere în strânsă legătură cu evoluţia ştiinţei literaturii, printr-un raport de colaborare Iaşi – Chişinău; 2) Cunoaşterea condiţiilor de funcţionare a limbii române ca limbă de comunicare şi ca limbă de cultură în Basarabia şi Nordul Bucovinei, concomitent cu căutarea căilor de înlăturare a obstacolelor în calea dezvoltării ei fireşti, începând cu exigenţa respectării instituţionale, prin Constituţie şi legislaţia limbilor, a adevărului istoric şi lingvistic privind unitatea limbii, literaturii, culturii şi naţiunii române, dincolo de «întâmplările istoriei»”.
Îndelungata colaborare cu domnul profesor Dumitru Irimia a prilejuit afirmarea deplină a calităţilor Domniei Sale de bun organizator al procesului de cercetare în domeniul literelor şi de savant care nu stă „în turnul său de fildeş” (E. Coşeriu). D. Irimia este un spirit rector, o personalitate deschisă, care ştie să-i reunească pe cei din jur, să fortifice energiile, în special ale tinerilor, direcţionându-le spre cauza comună. Astfel se explică rezistenţa în timp a Colocviului Naţional Studenţesc „Mihai Eminescu”, la care au participat cu prelegeri şi comunicări studenţi din diferite centre universitare, inclusiv din Republica Moldova. Anume graţie intuiţiei şi prezenţei sale de spirit au putut fi editate cunoscutele Caiete Mihai Eminescu (din 2004, Studii eminesciene),în care au văzut lumina tiparului cele mai reuşite articole despre moştenirea eminesciană purtând semnătura studenţilor participanţi.
Profesorul universitar Dumitru Irimia este, în egală măsură, un riguros lingvist şi un pertinent literat. În 1962 îşi susţine teza de licenţă Concepţia lui Eminescu despre artă;în 1976 îşi ia doctoratul: Limbajul poetic eminescian. De altfel, Dumitru Irimia îngrijeşte şi publică valoroasa lucrare: Mihai Eminescu. Despre cultură şi artă (Junimea, 1970, 312 p.).
În calitate de lector universitar, apoi în cea de profesor, a predat Lingvistica generală, Morfologia, Sintaxa, Stilistica limbii române, Poetica eminesciană şi altele.
Savantul Dumitru Irimia şi-a creat o şcoală ştiinţifică, îndrumând investigaţiile tinerilor care şi-au însuşit concepţia filozofico-filologică a maestrului. Pe parcursul activităţii sale didactice, 30 de doctori în filologie, inclusiv câţiva din Republica Moldova, au beneficiat de experienţa ştiinţifică a reputatului dascăl.
De sub pana maestrului au ieşit peste 10 volume monografice, în care sunt abordate probleme de primă actualitate. De exemplu, Structura gramaticală a limbii române. Verbul (Iaşi, Junimea, 1976, 306 p.); Limbajul poetic eminescian (Iaşi, Junimea, 1979, 460 p.); Structura gramaticală a limbii române. Sintaxa (Iaşi, Junimea, 1983, 264 p.); Structura stilistică a limbii române contemporane (Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986, 264 p.); Structura gramaticală a limbii române. Numele şi pronumele. Adverbul (Iaşi, Junimea, 1987, 214 p.); Morfo-sintaxa verbului românesc (Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, 1997, 410 p.); Introducere în stilistică (Iaşi, Polirom, 1999, 279 p.); Gramatica limbii române (Iaşi, Polirom, 1997, 1999, 2000, 2004, 543 p., ediţia II, tot acolo, 2005, 543 p.).
Profesorul Dumitru Irimia a urmat din tinereţe dictonul lui Horatius „Gramatici certant” – „Gramaticienii se ceartă”, adică polemizează. Iată de ce şi în volumele monografice ale lui Irimia întâlnim puncte de vedere diferite referitoare la interpretarea unor fenomene glotonimice. Autorul reuşeşte să-şi susţină cu argumente peremptorii opţiunile.
Prof. D. Irimia a coordonat 26 de lucrări de lingvistică, dicţionare ale limbajului poetic eminescian, studii despre Eminescu, ediţii ale operei poetului, apărute la diferite edituri din Iaşi, Chişinău etc.
De-a lungul anilor domnul Dumitru Irimia a scris şi a publicat în jur de 250 de articole, studii, note, tablete, recenzii, prefeţe, referinţe critice, incluse în diverse volume, culegeri omagiale, reviste, hebdomadare, ziare, apărute la Iaşi, Bucureşti, Cluj, Chişinău, Bălţi, Roma, Veneţia, Torino etc.
Deşi italienii obişnuiesc să spună (în glumă, desigur) „traduttore traditore”, adică „traducătorul este trădător” în sensul că nu redă adecvat originalul, totuşi profesorul D. Irimia este pasionat de munca de translator. Fiind un foarte bun cunoscător al idiomului literar din Italia, Domnia Sa a transpus mai multe studii şi creaţii literare din limba italiană în română şi din română în italiană. De exemplu, Umberto Eco, Totul e semn, dar semnul e tot? (1976); G. C. Argan, Sculptura ab ovo (1976); Mario de Micheli, Sculptura care umple cerul (1976); Giorgio Strehler, Note de regie la Regele Lear; Nino Palumbo, Ziarul (roman) (1982); Al. Balducci, Manifest pentru Allende (1979), Grandangolo (teatru) (1993); Eugeniu Coşeriu, Omul cu floarea în buzunar (1991); Eugeniu Coşeriu, Omul şi limbajul (1992); N. Iorga, Conferinţe în Italia. Raporturi între Italia meridională şi România. Oaspeţi români la Veneţia (1994); Elena Simionovici, Santo Monastero Voroneţ. Focolare di storia romena e di spiritualità ortodossa (2002) ş.a.
Prof. D. Irimia este prezent cu referate şi comunicări ştiinţifice de valoare la numeroase congrese, conferinţe, simpozioane, colocvii, mese rotunde naţionale şi internaţionale. Numai între anii 1998-2007, a luat parte la 37 de întruniri filologice, care au avut loc la Iaşi, Bucureşti, Chişinău, Bălţi, Botoşani, Brăila, Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Cluj-Napoca, Timişoara, Veneţia, Bologna, Pistoia, San Giovanni Rotondo, Padova, Udine, Pordenone (Italia) ş.a.
În calitate de cercetător ştiinţific cu merite deosebite, profesorului D. Irimia i s-au acordat o serie de funcţii şi i s-au conferit numeroase distincţii şi premii.
În Republica Moldova, prof. Dumitru Irimia este unul dintre cei mai doriţi şi aşteptaţi lingvişti ieşeni, fiind un specialist cu un larg orizont ştiinţific şi un mare sufletist. Domnia Sa face nenumărate vizite de lucru la Universitatea de Stat din Chişinău, la A.Ş.M., la Universitatea de Stat „Al. Russo” din Bălţi, la Casa Limbii Române, la Societatea „Limba noastră cea română” etc. D. Irimia păşeşte frecvent şi pragurile gimnaziilor şi liceelor din Republica Moldova, unde ţine lecţii şi consultaţii pentru elevi şi profesori. Întâlnirile şi discuţiile constituie un aport considerabil al domnului profesor în promovarea culturii vorbirii, în consolidarea normelor limbii literare, în cultivarea dragostei elevilor şi studenţilor pentru limba şi istoria neamului. Aceste întruniri readuc în actualitate povaţa unui alt mare ieşean, unul dintre arhitecţii României moderne, Mihail Kogălniceanu: „Să ne ţinem de limbă, de istoria noastră, cum se ţine un om, în primejdia de a se îneca, de prăjina ce i se aruncă spre scăpare...”. Aceste cuvinte pline de înţelepciune trebuie să fie auzite de fiecare vorbitor al limbii române. Pentru că avea perfectă dreptate scriitorul şi criticul literar francez Remy De Gourmont (1858-1915), care scria: „Atunci când un popor nu mai îndrăzneşte să-şi apere limba, este gata pentru sclavie” („Timpul”, 17.08.07, p. 8).
Anume profesorul D. Irimia ne-a ajutat să ne debarasăm de „complexul inferiorităţii”, să perseverăm în studierea limbii materne, să promovăm permanent normele literare ale limbii române. Şi după multă şi asiduă muncă rezultatele neapărat vor veni.
Dacă astăzi în Republica Moldova se vorbeşte şi se scrie mai corect, mai frumos, mai expresiv în şcoală, în ministere, în parlament şi la preşedinţie, dacă mass-media este din ce în ce mai atractivă, mai corectă sub aspect lingvistic – aceasta se datoreşte, în parte, şi celor 10 ediţii ale Conferinţei Naţionale „Limba română azi”, organizate, în primul rând, de către profesorul D. Irimia, înainte-mergătorul. Astăzi, oameni de ştiinţă, cadre didactice din stânga Prutului îi poartă recunoştinţa şi îi mulţumesc din suflet profesorului ieşean pentru bogata activitate didactico-ştiinţifică desfăşurată în scopul elucidării multiplelor probleme lingvistice de la noi.
Dumitru Irimia este omul care a contribuit, în mod substanţial, – ne face plăcere să accentuăm acest lucru – la „creşterea limbii româneşti / şi a patriei cinstire” (Ienăchiţă Văcărescu).
* În luna septembrie 2007, Universitatea de Stat din Moldova l-a primit în rândurile membrilor săi onorifici pe distinsul savant filolog, profesor al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, Dumitru Irimia, acordându-i titlul de Doctor Honoris Causa. Este un act de binemeritată recunoaştere a valorii Domniei Sale ca profesor, savant, ca om şi cetăţean. Publicăm un fragment din Laudatio rostit cu acest prilej de profesorul Anatol Ciobanu.