O sinteză literară documentară: Dicţionarul scriitorilor români din Basarabia (1812-2006)
Pentru tipar;)
Volumul de faţă* prezintă o încercare serioasă de recuperare a valorilor literare basarabene printr-o inventariere prealabilă a lor sub formă documentară de bibliografii sau de CV-uri (în limbaj recent) cu elemente analitice. El vine să umple un gol de informaţie general-intelectuală privind procesele culturale, literare şi de altă natură (politice, etnice, economice etc.), care au avut loc în această margine marcată de o conştiinţă – mai slabă sau mai accentuată – a unui predestinat Drum spre Centru. E o dovadă în plus că aici s-a creat o literatură română şi că, aşa cum a spus Alexie Mateevici în 1917 devansând prefaţa la Istoria... monumentală a lui Călinescu, ea este una şi indivizibilă. Au fost realizate, prin urmare, valori care demonstrează unitatea spaţiului cultural românesc.
Explicarea operei literare (şi a unui proces literar) prin personalitatea şi viaţa scriitorului este, aşa cum remarcă şi Rene Wellek şi Austin Warren în Teoria literaturii, una dintre cele mai vechi şi mai împământenite metode de cercetare literară. Importante sunt judecarea biografiei în raport cu lumina pe care o aruncă asupra creaţiei propriu-zise, perceperea ei ca mijloc intrinsec de a studia omul de geniu sau de talent în evoluţia lui morală, intelectuală şi emoţională şi ca izvor de materiale pentru cercetarea sistematică a psihologiei scriitorului şi a procesului literar (Rene Wellek, Austin Warren, Teoria literaturii, Bucureşti, 1967, p. 108).
Vorbind despre simbioza organică dintre critica şi istoria literară, George Călinescu considera ca absolut trebuitoare istoricului literar istoria de documentare, din care fac parte bibliografia, comunicarea de documente inedite, ediţiunea critică, critica izvoarelor sub raportul autenticităţii şi al autorităţii, critica de atribuţie, datarea unui document, istoria fenomenelor literare privite ca simple fapte de cultură, biografia socotită ca pură cronologie (G. Călinescu, Principii de estetică, Bucureşti, 1968, p. 85-86).
În lumina acestor principii eterne se conturează mai bine rostul şi meritul acestui prim dicţionar mai complet de biografii literare (şi culturale) basarabene. E un florilegiu de documente şi izvoare care se impun ca o bancă de date necesară la prima etapă de sinteză istoriografică literară. Ni se oferă, astfel, primul constituent din ecuaţia istoria literară = istoria documentară şi istoria de valori.
Evantaiul de biobibliografii ce reflectă în fişe concentrate fenomenele, evenimentele şi procesele care au marcat această provincie românească, asupra căreia s-a exercitat din plin „teroarea istoriei” (expresia lui Mircea Eliade), se pliază spre un punct susţinător identificat cu matricea stilistică firească. Ea s-a manifestat în chip programatic de la Constantin Stamati, autorul Muzei Româneşti, Bogdan Petriceicu Hasdeu, căutătorul de fântâne, la Alexie Mateevici, creatorul celui mai inspirat poem dedicat limbii române („nu avem două limbi şi două literaturi, ci una cu aceea de peste Prut”, spunea el în 1917, deci până la Marea Unire), la Stere care afirma unitatea limbii române în toate provinciile într-un articol publicat în Evenimentul literar (nr. 11, 27 februarie 1894), la „generaţia” lui Costenco, Meniuc, Isanos, Buzdugan, Halippa, la Druţă (cu accentele „moldoveniste”), Vasilache şi Beşleagă, la Grigore Vieru, Victor Teleucă (cu deosebire în ultimele poeme: Decebal ş.a.), Liviu Damian, la generaţia „ochiului al treilea” (Dabija, Lari, Romanciuc), precedată de „intergeneraţioniştii” (Codru, Vatamanu, Matcovschi, M.I. Ciubotaru, Strâmbeanu, Butnaru, Suceveanu) şi urmată de optzeciştii sincronizaţi cu post-modernismul (Galaicu-Păun, Vitalie Ciobanu, Gârneţ, Leahu, Crudu, Cheianu, Postolache, Val. Butnaru, Negru, Nechit, Popa şi ceilalţi).
Simpla consultare a simplelor fapte de cultură şi fapte literare, din care se constituie biobibliografiile de aici, revelează o rezistenţă identitară, intelectuală şi morală în faţa mecanismelor monstruoase de înstrăinare, deznaţionalizare şi marginalizare (prin sloganul ţarist „o limbă, un popor” sau prin cele comuniste ale internaţionalismului, ,,moldovenismului” şi „limbii moldoveneşti”, reactualizate acum).
Sunt, în sfârşit, documente care nu pot fi şterse cu buretele ignoranţei, al partizanatului politic şi al intereselor de moment. Ele sunt mărturia, aşa cum spuneam, a unei culturi româneşti şi a unei conştiinţe literare româneşti, deşi intrate uneori în umbră sau conspirată rizomic.
Este meritul colectivului Muzeului Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu” de a ni le prezenta sub această formă sistematizată şi cu instrumente bibliografice moderne şi de a ne indica şi materialele arhivistice pe care le deţine.
Volumul va contribui, nădăjduim, şi la mai buna cunoaştere a literaturii române din Basarabia în Ţară şi peste hotare.
* Elaborat sub egida Muzeului Literaturii Române „M. Kogălniceanu”, Dicţionarul a apărut recent la Editura chişinăuiană Prut Internaţional. Lucrarea este o mărturie a diversităţii şi obiectivităţii datelor prezentate cu referire la figurile literare care au activat de la 1812 până astăzi în spaţiul pruto-nistrean şi include aproximativ 500 de nume. Dintre acestea fac parte poeţi, prozatori, dramaturgi, critici, istorici literari, folclorişti şi traducători selectaţi conform unor principii stabilite în funcţie de specificul epocii în care se integrează.