O nouă perspectivă de abordare a metaforei
Pentru tipar;)
Mai mult de jumătate de secol lingvistica se află sub „auspiciile” teoriei integraliste elaborate de ilustrul savant român Eugeniu Coşeriu, basarabean de origine. Fenomenul coşerian a generat o amplă mişcare de re-orientare şi re-grupare a lingviştilor contemporani, convinşi de valoarea şi posibilităţile anunţate de noua doctrină.
Monografia pe care ne propunem să o prezentăm, cu titlul Funcţii metaforice în Luntrea lui Caron de Lucian Blaga. Abordare în prespectivă integralistă (2005, 352 p.), a apărut la Editura Clusium din Cluj-Napoca, fiind semnată de Lolita Zagaevschi Cornelius, doctor în litere, asist. univ. la Catedra de Lingvistică Generală şi Semiotică a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, şi prefaţată de prof. univ., dr. Mircea Borcilă, şef de catedră.
Autoarea cărţii, basarabeancă şi ea, aparţine unui grup de cercetători clujeni, preocupaţi de promovarea unei noi lingvistici a textului în perspectivă integralistă.
Cartea Lolitei Zagaevschi Cornelius face parte dintr-un proiect mai amplu dedicat unui „studiu al semanticii textuale ca domeniu de investigaţie a sensului actualizat în texte (poetice)” (p. 53) şi este pusă în acord cu teoria lingvistică integrală coşeriană, a cărei importanţă rezidă în coerenţa şi forţa de cuprindere şi explicare a vastului domeniu al fenomenelor de limbaj.
Lucrarea e structurată din 2 secţiuni mari: I. Cadrul conceptual (p. 17-176) şi II. Investigarea metaforicii textuale (p. 177-281), urmate de o Anexă, care include un corpus al metaforelor din Luntrea lui Caron, cu cel puţin un termen din contextul cultural (p. 282-322), Bibliografie din 225 izvoare ştiinţifice, semnate de autori români şi străini, în limbile română, franceză, italiană, spaniolă, engleză, germană şi rusă, un Rezumat în limba engleză şi, în cele din urmă, un Indice de autori (145 la număr).
În prima parte a lucrării autoarea prezintă şi explică pe larg cadrul teoretic asumat în cercetare. „Este vorba despre o viziune asupra domeniului semanticii textului edificată pe bazele epistemologice ale lingvisticii integrale coşeriene” (p. 14).
Noua doctrină lingvistică favorizează o abordare inedită şi complexă a textelor (poetice şi nonpoetice). Ea asigură, pe de o parte, autonomia funcţională a semanticii lingvistice, prin definirea funcţiei semnificative fundamentale a limbajului – cea a „creaţiei de semnificaţii” – şi justifică, pe de altă parte, domeniul unei semantici „poetic-culturale” (translingvistice), prin postularea „creaţiei de sens”, ca perspectivă funcţională distinctă întemeiată pe „posibilităţile semanticii limbajului”.
Conceptele de bază ale acestei teorii, antrenate în lucrarea prezentată, sunt, printre altele, articularea sensului, funcţia textuală, funcţia evocativă.
Autoarea le expune, mai întâi, în strictă accepţiune coşeriană, nuanţându-le şi dezvoltându-le ulterior în direcţia poeticii integraliste. Astfel, conceptele enunţate sunt interpretate într-o viziune proprie, fiind transformate în teze originale, cum ar fi cea privind articularea multiplă, pe paliere sau pe niveluri de adâncime, a sensului textual şi raportarea funcţiei textuale la aceste paliere.
Un alt aspect al problematicii abordate – dimensiunea metaforică a sensului – este examinat dintr-un unghi propriu de vedere. Autoarea precizează că nu intenţionează să sporească bibliografia – impunătoare, de altfel, la etapa actuală – dedicată metaforei, ci doar „vom schiţa liniile de forţă ale cadrului conceptual pe care ni-l asumăm în discuţia despre metaforă în general, urmând să ne focalizăm apoi asupra metaforei în text, adică în planul sensului” (p. 97).
De pe poziţia lingvisticii integraliste sunt recuperate teze importante precum cea vichiană conform căreia „intuiţia este anterioară raţionalităţii” sau cea humboldtiană despre limbaj ca „structurare primară [intersubiectivă] a lumii experenţiale” (p. 97). Astfel, cercetătoarea se detaşează de concepţia cognitivistă asupra metaforei în textul literar sau de alte teorii clasice ale metaforologiei, promovând dimensiunea metaforică a limbajului ca activitate cognitivă fundamental creativă.
Interesantă şi utilă pentru investigaţiile ulterioare ni se pare distincţia făcută între metafora semnificaţională (sau lingvistică) care, în viziunea autoarei, trebuie corelată cu ceea ce Eugeniu Coşeriu numeşte „interpretarea faptelor lumii date”, şi metafora trans-semnificaţională, situată la nivelul de adâncime al textului şi generatoare de „lumi noi”.
De menţionat că ambele tipuri de metaforă vor fi ilustrate şi comentate prin exemple preluate din romanul lui Lucian Blaga, tocmai pentru a demonstra nivelurile / palierele de articulare a sensului şi funcţiile textuale diferite ale metaforelor blagiene.
Tot în această primă secţiune Lolita Zagaevschi Cornelius îşi motivează opţiunea pentru romanul Luntrea lui Caron de Lucian Blaga în realizarea demersului aplicativ. Autoarea acceptă caracterul controversat şi echivoc al romanului, mult discutat în critica literară, şi observă că multiplele nuanţe autobiografice care, aparent, atenuează valoarea literară a operei, alimentează, de fapt, „stratul de valori simbolice autentice” al textului (p. 91), favorizând astfel o arhitectură distinctă, multidimensională a sensului în acest roman.
Alte argumente în favoarea alegerii textului ar fi amprenta profundă a lirismului blagian (or, şi în proză, şi în filosofie, Blaga este, mai întâi de toate, poet), precum şi multiplele elemente de mitologie românească ce se conţin în roman şi care vor permite ilustrarea domeniului translingvistic, cultural, de manifestare funcţională a metaforei.
Partea a doua a lucrării, Investigarea metaforicii textuale, este strict aplicativă, cu analize de text, care permit valorificarea conceptelor teoretice stabilite anterior şi realizarea obiectivului central al studiului: cercetarea contribuţiei metaforelor la articularea sensului textual şi descrierea configuraţiei astfel rezultate.
Demersul aplicativ parcurge două căi strategice. Pe de o parte, sunt supuse unei analize integrale pasaje bine selectate, în care se observă cum participă metaforele de adâncime, trans-semnificaţionale, la articularea şi construcţia sensului.
Astfel, de exemplu, în cap. XVII al romanului Luntrea lui Caron de Lucian Blaga cercetătoarea urmăreşte configurarea semantică a două componente textuale esenţiale: timpul (mijlocul lui iulie) şi locul (satul Copâlna), cu valorile de sens implicite – întoarcere / reîntoarcere / refugiu şi, respectiv, univers mitic / arhaic / „verde”.
Pe de altă parte, sunt analizate anumite metafore de suprafaţă (de ex., metafora „zâmbetului”, a „drumului”, a „întoarcerii”), urmărindu-se acum dinamica lor semantică de-a lungul romanului.
Deosebit de valoroasă ni se pare şi anexa lucrării care cuprinde un „corpus al metaforelor din Luntrea lui Caron (cu cel puţin un termen din contextul cultural)” (p. 283-322).
Metaforele astfel selectate şi grupate convenţional pe capitole „oferă teren pentru urmărirea redării unui singur domeniu semantic-ţintă prin diferite domenii semantice – sursă” (p. 283). Şi pentru că nu sunt supuse unei analize semantice riguroase, ele lasă loc, sperăm, unor cercetări ulterioare.
În încheierea prezentării noastre subscriem la aprecierea făcută de profesorul Mircea Borcilă, unul dintre cei mai competenţi discipoli ai lui Eugeniu Coşeriu: „Cartea Lolitei Zagaevschi Cornelius trebuie apreciată, în ansamblul său, ca o reuşită excepţională în spaţiul eforturilor actuale de constituire a unei ştiinţe integrale a sensului. (...) Lucrarea reprezintă cea dintâi elaborare conceptuală sistematică în această direcţie şi se va impune, fără îndoială, ca o izbândă durabilă şi un reper de certitudine pentru studiile noastre viitoare”.