Cu gândul la un continent spiritual
Pentru tiparLa curţile dorului – aşa este titlul unui volum de versuri de Lucian Blaga. Poetul şi filozoful român nici nu şi-ar fi putut imagina cât de mare răsunet vor avea aceste cuvinte în sufletul unui poet leton. Un ecou vibrant al sorţii mele, cu care de o jumătate de secol mă aflu la curţile dorului Moldovei / României, dar mai cu seamă la curţile dorului culturii tracilor, geto-dacilor, ale culturii cosmogonice şi orfice a doinelor, baladelor, legendelor. Din acestea au crescut carnea şi oasele, coloana cerebrală şi orfică a sufletului meu poetic. Poate şi de aceea că acest univers orfic, care, în opinia mea, caracterizează întreaga creaţie din Moldova / România, îmi permite nu numai să mă regăsesc în contextul spiritual al acestei lumi ce este „locul meu în cosmos” (Nichita Stănescu), dar care m-a lăsat să şi ies din acest „punct rigid şi precar, pe care toată lumea se sprijină”, cum ar spune Ana Blandiana.
Personal, evit subiectiv utilizarea termenului Basarabia, căci el îmi aminteşte prea viu de două regimuri: cel ţarist şi cel sovietic; primul a impus toponimul, iar al doilea – l-a interzis, chiar dacă ambele regimuri au avut aceeaşi esenţă. De aceea voi vorbi despre existenţa în lume a Moldovei / României, care pentru mine constituie o sursă de cultură şi un model pentru poezia mea. În 1970, când regimul comunist mă expulzase din Letonia, îmi găsisem adăpost în Moldova. Am fost primit cu braţele deschise de colegii mei de breaslă, mai în vârstă, dar atât de buni cu mine. Iată doar câteva nume: Grigore Vieru, Emil Loteanu, Vitalie Tulnic, Anatol Ciocanu, Ion Vatamanu, Mihai Cimpoi, Liviu Damian, Gheorghe Vodă şi atâţia alţii... Ei sunt cei care mi-au întins mâna frăţeşte şi mi-au deschis larg porţile spre orizonturile spirituale ale Moldovei / României.
Scrisul meu, rigid, a fost influenţat direct de creaţia orfică, iar maieştri mi-au fost folclorul românesc, baladele şi basmele populare, Mioriţa şi Meşterul Manole, creaţia lui Eminescu şi operele unui şir de autori: mai întâi Grigore Vieru, Liviu Damian, apoi Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, Lucian Blaga, Ana Blandiana, Ştefan Augustin Doinaş, Gelu Naum, Marin Sorescu, Mircea Dinescu şi alţii, pe care i-am tradus în limba mea.
Cartea mea de citire deosebit de dragă a devenit revista „Secolul XX”de la Bucureşti, care m-a inspirat mult şi m-a făcut ca împreună cu Maria Briede-Macovei să edităm în decurs de 18 ani revista de cultură „Kentaurs XXI”.
Mama, fostă învăţătoare, mi-a insuflat dragostea pentru limba letonă, pentru folclorul şi literatura poporului nostru. Un timp ea a lucrat în preajma scriitorului şi gânditorului leton Andrejs Upits (1877-1970), dactilografiindu-i, iar uneori şi redactându-i scrierile pentru o ediţie cu opere complete. Aveam 19 ani, iar A. Upits – 91 de ani când l-am cunoscut (ce coincidenţă inversată a cifrelor!) şi am discutat cu el. A fost o convorbire pe care nu o pot uita peste ani: atunci m-am gândit la modul serios ce înseamnă să fii scriitor. Tatăl meu, fiind matematician de specialitate, mi-a influenţat gândirea şi eu, în paralel cu pasiunea şi interesul faţă de literatură, poezie şi filozofie, eram serios preocupat de matematica teoretică şi fizică. Şi sunt absolut de acord cu danezul Niels Bohr, care declarase că între limbajul fizicii nucleare şi limbajul poeziei nu există nici o deosebire de esenţă. Din acest moment autorii mei preferaţi au devenit şi Albert Einstein, Werner Heisenberg, Georg Cantor, Norbert Wiener şi alţi învăţaţi din sfera ştiinţelor exacte.
Poate şi de aceea am trecut la traducerea conceptelor teoretice ale compozitorului Anatol Vieru, a unor lucrări semnate de Grigore Moisil, Solomon Marcus sau Henri Wald, care sunt mai aproape de matematica teoretică decât de ştiinţa filologică. În momentul de faţă traduc din Ion Barbu şi pot scrie la fel de inspirat, pe o tablă imaginară, ca T. Arghezi – că „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă” sau pot scrie despre misterele Platlandei din Teoria relativităţii lui Einstein.
Astfel, eu reprezint nu numai urmaşul Romei, al lui Ptolemaois şi Pitagora, dar şi urmaşul lui Orfeu, urmaşul Măicuţei bătrâne coborând din Mioriţa. Pentru că sunt absolut convins că numai o fiinţă „cosmogonică”, cu o viziune, cu o gândire poetică şi filozofică a putut crea asemenea „şirag de piatră rară pe moşie revărsată” (Alexei Mateevici). Iar adevăratul secret al măreţiei lui Eminescu, cred eu, rezidă în faptul că el este cel mai aproape de cosmogonia populară a creaţiei orfice.
Probabil, cununa operei noastre este cartea la care lucrăm întreaga familie şi prin care, pe baza celor două tradiţii populare – letonă şi cea din Moldova / România – „restaurăm”, refacem parţial istoria spirituală a civilizaţiei europene. Prima carte, Prezent, etern şi infinit, a apărut în 2008 la Editura Minerva din Riga. Lucrăm la cea de a doua carte, al cărei titlu de lucru este Înţelepciunile vieţii şi puterea de a trăi.
Lucrăm, scriem, medităm, creăm pentru că noi credem în existenţa unui continent spiritual şi misterios în care toate lumile se întâlnesc şi se înţeleg. „Pe un picior de plai, pe o gură de rai”, „Corola de minuni a lumii” sau „La curţile dorului”.
Riga, 15 octombrie 2009