De la latina populară la intertextualitate în dialog
Pentru tipar;)
În ciuda crizei economice mondiale, masiv resimţită în 2009, evenimentele ştiinţifice de anvergură internaţională şi-au urmat cursul firesc, stabilit la ediţiile anterioare. Singura ingerinţă (financiară) neplăcută şi-a lăsat amprenta asupra numărului de participanţi, mai scăzut cu 20%, până la 40%, însă aceasta nu a afectat calitatea expunerilor şi eficienţa schimbului de idei. În cele ce urmează, vom prezenta două astfel de manifestări ştiinţifice, care s-au desfăşurat în luna septembrie în Franţa şi în Spania.
În perioada 2-6 septembrie a avut loc la Lyon al IX-lea Colocviu Internaţional „Latină vulgară – latină târzie” (LVLT 9), organizat de Universitatea Lumière Lyon 2, în colaborare cu L’École Normale Supérieure de Lettres et Sciences Humaines, Universitatea Jean Moulin Lyon 3 şi Maison de l’ Orient et de la Méditerranée – Jean Pouilloux. Alegerea celui de-al doilea centru urban al Franţei, situat la confluenţa Rhônului cu Saône-ul, s-a dovedit a fi inspirată, de vreme ce întemeierea Lug(u)dunum-ului a avut loc în anul 43 î. Chr., iar vestigiile antice sunt conservate bine atât intra muros, cât şi în împrejurimi. Însă nu moştenirea latină este capitală în alegerea locaţiei unei astfel de conferinţe, ci interesul şi deschiderea contemporanilor faţă de cultura, limba şi literatura latină şi neolatină. Locurile care au găzduit ediţiile anterioarelor colocvii vin în sprijinul acestei afirmaţii, când oraşe din ţări de o altă origine sau unde romanii nu au ajuns niciodată s-au învrednicit să onoreze evenimentul: Pécs (1985), Bologna (1989), Innsbruck (1991), Caen (1994), Heidelberg (1997), Helsinki (2000), Sevilla (2003), Oxford (2006). Specificitatea acestei manifestări ştiinţifice permite reunirea sub aceeaşi cupolă a latiniştilor, care se ocupă cu evoluţia limbii latine sub toate aspectele, şi a romaniştilor, care studiază evoluţia din latină a limbilor romanice. Perioada crucială e cuprinsă între secolele al V-lea şi al IX-lea, când, în urma prăbuşirii Imperiului Roman de Apus, are loc trecerea de la Antichitate la Evul Mediu. Specificul acestor veacuri tulburi, marcate de profunde mutaţii istorice şi socioculturale, vizează diversificarea latinei ca limbă vorbită şi evoluţia ei spre limbile romanice, direct moştenitoare. Perspectiva complexă abordează nu numai latina clasică şi târzie, din Orient şi din Occident, cât şi latina vulgară, patristică, literatura, filozofia, istoria, epigrafia ş.a. Cei peste 90 de participanţi din 20 de ţări din Uniunea Europeană, SUA şi Israel au dezbătut, în trei secţiuni, multitudinea de subiecte în limbile franceză, italiană, engleză, spaniolă, germană şi... latină. Deşi nu este limbă oficială, româna a avut reprezentanţi din centrele universitare mari ale ţării (Bucureşti – Florica Bechet, Ioana Costa, Octavian Gordon, Timişoara – George Bogdan Ţâra), dar şi de la Universitatea de Nord din Baia Mare – Oliviu şi Daiana Felecan, cu lucrarea Prénoms latins dans l’anthroponymie de la Romania orientale. Nu poate fi omisă, chiar dacă îşi desfăşoară activitatea la Innsbruck, nici Maria Iliescu, unul dintre cei mai mari latinişti şi romanişti în viaţă – personalitate recunoscută pe plan mondial –, care a organizat în aprilie 2009 Le XVe Colloque International de Linguistique Latine. În urma unei analize ştiinţifice riguroase, lucrările selecţionate vor fi reunite într-un volum, care va întruni cerinţele ISI şi vor fi publicate de Maison de l’ Orient et de la Méditerranée – Jean Pouilloux, editură specializată îndeosebi pe Antichitatea şi Evul Mediu din bazinul Mediteranei, având serii de arheologie, istorie şi epigrafie, lingvistică şi filologie, literatură şi filologie, geografie, lumea arabă şi musulmană etc. De altfel, această editură, împreună cu Peeters (în special colecţia Bibliotheque d’Études Classiques) au avut standuri de prezentare a unor cărţi de specialitate, traduceri, tratate lingvistice şi filologice, care demonstrează o dată în plus actualitatea limbii latine şi a culturii antice. Preocupările pentru aceste domenii ale umanioarelor nu au dispărut, ci, dimpotrivă, îşi găsesc un sprijin constant în lumea bună occidentală, dovadă fiind numărul mare de participanţi tineri, care se „încăpăţânează” să descifreze tainele unei civilizaţii apuse.
Partea ştiinţifică propriu-zisă a colocviului LVLT 9 a fost îmbinată, după modelul dictonului latinesc miscere utile dulci, cu o latură culturală, turistică. „Practica” s-a realizat prin vizitarea Muzeului galo-roman Lyon-Fourvière, situat pe o colină din centrul oraşului, şi a localităţii Vienne (St. Romain-en-Gal), unde se păstrează nenumărate vestigii arheologice – teatrul roman, Templul lui Augustus şi al Liviei, Cloître Saint-André-le-Bas –, reunite în mai multe muzee concepute după standarde de ultimă oră. Astfel, s-a putut lua contact cu viaţa galo-romană din urmă cu 2000 de ani, cu mărturiile de o valoare inestimabilă de atunci, puse în lumină cu mijloace tehnice din secolul XXI. Partea turistică a colocviului nu putea să ignore vechiul Lyon, situat pe malul râului Saône şi pe colina Fourvière, înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Fiind cel mai mare ansamblu renascentist din Franţa, Le Vieux Lyon se remarcă nu doar prin ansamble arhitecturale de excepţie, ci şi prin unicele traboules (< lat. trans ambulare), un fel de pasaje între îngustele străduţe medievale, care traversează mai multe imobile. Astfel, spectacolul străzii îşi găseşte prelungire în spectacolul curţilor interioare şi al proprietăţilor private, împărţite generos de localnici cu turiştii.
Cel de-al doilea eveniment ştiinţific pe care dorim să-l prezentăm a avut loc între 15 şi 19 septembrie la Barcelona. The 12th International Conference on Dialogue Analysis (IADA) a avut ca tematică „polifonia şi intertextualitatea în dialog” şi a fost găzduită de Universitatea Pompeu Fabra, o locaţie ultramodernă, parte a unui puternic trust media. Implicarea acestuia în învăţământul universitar catalan s-a soldat cu dotarea excepţională a unor săli şi laboratoare, astfel încât teoria să se îmbine cu practica, iar, la finalizarea studiilor, foştii studenţi să aibă experienţa necesară muncii în echipă, într-un trust de presă internaţional. E o investiţie uriaşă, capabilă să-şi arate roadele în timp, prin absolvenţii formaţi exact după cerinţa pieţei.
Limbile oficiale ale conferinţei au fost engleza, franceza, germana, spaniola şi, pentru gazde, catalana, iar majoritatea lucrărilor au abordat dialogul din perspectivă politică, cu numeroase exemple extrase din discursul politicienilor din parlamentele contemporane. Se pare că lumea politică are resurse nebănuite de interpretare semiotică, iar graniţele geografice, culturale ori lingvistice cad în faţa vervei şi diatribei reprezentanţilor aleşi ai lumii moderne, din Marea Britanie la Moscova, din România în Suedia. Discursul politic a fost urmat pe lista de preferinţe a participanţilor de aspecte lingvistice şi pragmatice ale dialogului academic, educaţional, jurnalistic şi social, de analiza discursului dramatic şi romanesc, de implicaţia umorului sau a polifoniei în aspectele cotidiene ale vieţii: bârfa, traductologia, multilingvismul, muzica. S-a dovedit că, indiferent de continentul de origine (Europa, America de Nord şi de Sud, Asia), intertextualitatea şi comunicarea pragmatică devin convergente, iar ştiinţa este mijlocul unei globalizări pozitive, la nivelul ideilor. Ca un fapt mai puţin obişnuit la astfel de manifestări ştiinţifice de anvergură, la care au participat în jur de 100 de cercetători de pe patru continente, se poate semnala că un sfert dintre universitari au fost români, atât din afara graniţelor (SUA, Suedia, Spania, Franţa, Elveţia), cât şi din majoritatea centrelor universitare din ţară: Alba Iulia, Baia Mare (Daiana Felecan, La médisance, en tant que phénomène polyphonique), Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Galaţi, Oradea, Ploieşti. E un fapt îmbucurător că învăţământul superior românesc devine tot mai activ pe plan ştiinţific european, însă lasă un gust amar poziţionarea periferică a culturii române pe plan mondial şi neglijarea limbii române, în ciuda faptului că are peste 30 de milioane de vorbitori răspândiţi pe tot globul. Dacă organizatorii îşi promovează agresiv limba, reuşind să o oficializeze la numeroase întruniri ştiinţifice internaţionale, româna nu a găsit încă sprijinul necesar susţinerii ei, cel puţin la conferinţe şi congrese, unde participarea romanică şi românofonă este consistentă. Dacă ştiinţele exacte nu întâmpină piedici în deschiderea transfrontalieră, limba şi cultura românească nu au şanse să se dezvolte / să supravieţuiască în era globalizării, fără un sprijin tenace din partea celor implicaţi direct (politicieni, parlamentari europeni, reprezentanţi ai centrelor culturale etc.) sau indirect (universitari şi oameni de cultură din ţară şi din diaspora) în actul decizional contemporan. Dacă economia şi politica ultimelor decenii ne-au aruncat la marginea lumii civilizate, există totuşi câteva domenii care pot schimba percepţia lumii despre noi. De pildă, sportul (Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Gheorghe Hagi), arta (Constantin Brâncuşi, George Enescu, Cristian Mungiu), ştiinţa (Henry Coandă, George Palade, Eugeniu Coşeriu), cultura (Eugen Ionescu, Mircea Eliade ş.a.) ne pot scoate din penumbră şi ne pot propulsa acolo unde am merita. Aşa stând lucrurile, e anormal să nu existe nicio revistă ISI în Europa de Est, în domeniul lingvisticii! Limba şi cultura românească e puţin probabil să-şi găsească locul între coperţile unor reviste de specialitate recunoscute în Occident, atâta vreme cât mulţi dintre recenzori nu au nici cea mai vagă idee despre limba română care, în situaţia actuală, le stârneşte interesul precum nouă o limbă de pe continentul african. Aşa cum mulţi politicieni de peste Ocean (unde sunt majoritatea revistelor ISI) cred că Budapesta este capitala României, tot astfel mulţi oameni de ştiinţă au o pregătire în domenii mult prea restrânse ca să poată cuprinde cu mintea nepărtinitor valoarea unor culturi „ţinute la colţ”.
Orice participare românească la conferinţe şi colocvii internaţionale reprezintă un atu pentru România (chiar dacă de multe ori se face pe buzunarul propriu), însă ea nu va avea forţa de a se impune fără sprijinul autorităţilor care dispun de pârghiile necesare promovării şi recunoaşterii pe plan mondial. E foarte bine că învăţământul românesc susţine în şcoli învăţarea limbilor străine, însă atâta timp cât gramatica limbii române nu se mai predă (obligatoriu) nici la liceele umaniste, ar trebui să ne punem mari semne de întrebare cu privire la viitorul limbii române. Destinul acesteia depinde, în mare măsură, de politicienii de o parte şi de alta a Prutului, de inteligenţa şi intuiţia lor de a investi sume mici de bani pentru domenii care ar aduce un profit substanţial şi de durată. Aşa cum iezuiţii şi-au luat drept deviză dictonul ad maiorem Dei gloriam, la fel contemporanii ar trebui să lupte „pentru mai marea slavă a limbii şi culturii româneşti” pe întreg globul pământesc.