Multiculturalul
Pentru tipar
Valeriu Rusu a reprezentat prin personalitatea sa intelectuală şi prin opera lingvistică multiculturalismulînţeles ca dialog valoric european şi mondial. A fost un adevărat liant între cultura română, cea franceză şi cea general europeană.
În felul acesta, a continuat o tradiţie seculară: acea a relaţionării strânse, congenere – dată fiind apartenenţa noastră comună la ginta latină –, între modelul cultural francez şi modelul cultural românesc.
Arghezi spunea memorabil că limba franceză nu e limbă, ci stil.
Valeriu Rusu avea convingerea fermă că anume acesta e adevărul despre limba lui Hugo şi Balzac. Mai mult decât atât: credea că şi limba română constituie – prin geniul ei, prin felul genial în care a modelat-o Eminescu – un stilcu acea garnitură întreagă de factori de care vorbea Lucian Blaga în Trilogia culturii.
Dragostea faţă de limba română nu a manifestat-o în chip sec-profesoral, aulic, hieratic, ci ca pe o pasiune, ca pe o calitate sufletească neprotocolară, ce ţine de adâncurile incandescente ale fiinţei.
Limba este casa (locul de adăpost) a fiinţei noastre, ea ne dă – aşa cum au spus-o Eminescu şi Heidegger – certitudinea că suntem un popor făuritor de istorie.
Frumuseţile limbii române îl vrăjeau; şi el le evidenţia, raportându-le la frumuseţile limbii franceze. Ele erau, pentru Valeriu Rusu, traductibile, omologabile.
O atare profesiune de credinţă o insuflă şi profesorilor, şi studenţilor – tineri literaţi de la Universitatea din Aix-en-Provence, cu care a înfiinţat Atelierele de traduceri şi plurilingvism. Datorită acestei conlucrări au apărut traduceri din Eminescu, din alţi clasici ai noştri, printre care şi mulţi basarabeni. Gratitudinea mea se îndreaptă spre domnul profesor şi spre discipolul său pentru traducerea integrală a cărţii Le pomme d’or (Mărul de aur), în care am abordat anume interconexiunile literaturii noastre cu cea universală.
Valeriu Rusu a creat în Franţa două oaze de spiritualitate românească: una e chiar casa lui de la Marseille: cu soţia sa Aurelia Rusu, distins eminescolog, care a făcut parte din magnifica echipă a lui Perpessicius şi a pregătit spre editare mai multe manuscrise eminesciene, şi fiica Romaniţa, talentata poetă şi apreciată specialistă în domeniul arhitecturii.
Cea de-a doua e catedra de romanistică şi românistică, unde a modelat o grupă întreagă de exegeţi şi traducători – mari îndrăgostiţi de limba noastră.
Chipul lui Valeriu Rusu apare în ochii noştri înconjurat de o densă aură de lumină.