Împătimit cercetător al limbii şi culturii române
Pentru tiparPentru întâia oară am avut fericita ocazie de a-l întâlni pe profesorul Valeriu Rusu în anul 1996, când, cu sprijinul Fundaţiei SOROS Moldova, m-am aflat 45 de zile într-un stagiu de documentare la Universitatea Provence. Înainte de plecare, într-o discuţie telefonică, profesorul Valeriu Rusu mă rugase să-i aduc din satul răzeşesc al mamei sale (Daria Secară), Niorcani, judeţul Soroca, o crenguţă de măr şi un săculeţ cu pământ strămoşesc. A avut o bucurie imensă când i-am îndeplinit această mişcătoare dorinţă. A sărutat „pământul ţării sale” şi la prima oră de curs, în aula plină de studenţi, a demonstrat, spre surprinderea lor, cadoul basarabean.
Asistând la cursuri, mi-am dat seama că V. Rusu este un profesor cu totul ieşit din comun. Limba română (şi nu numai!) văzută, simţită, promovată de V. Rusu era expusă în cel mai captivant mod, iar erudiţia, gesturile, mimica, voia bună, stilul polemist etc. îi absorbeau pe audienţi, le trezeau curiozitatea pătrunderii în tainele limbii, literaturii şi civilizaţiei româneşti.
Sălile de studii în care apărea maestrul erau permanent arhipline, studenţii francezi ascultau cu un deosebit interes prelegerile dascălului, iar în pauzele dintre ore, câteodată cam lungi, roiau în jurul profesorului, adresându-i întrebări, solicitări, propuneri.
Succesul formidabil în activitatea didactico-instructivă a distinsului nostru compatriot poate fi uşor explicat. Valeriu Rusu s-a format ca dialectolog în Ţară, ceea ce l-a avantajat să facă roentgenul limbii române, familiarizându-se cu specificul dialectal al ei. Dialectologia l-a constrâns să fie totodată istoric al limbii, etnograf, folclorist, literat, traducător etc. Aceste competenţe sunt reflectate într-o serie de studii, articole, comunicări ale profesorului, dar şi în cele două manuale de excepţie: Le roumain: Langue, Littérature, Civilisation (1992, 225 p.) şi Le roumain: mots et images, în colaborare cu Romaniţa Rusu (1994). Notăm că la Chişinău echipa revistei „Limba Română” (personal Al. Bantoş) a iniţiat şi a efectuat traducerea acestei excelente opere în limba rusă (1997).
În anul 1997 Facultatea de Litere a U.S.M., Catedra Limba Română, Lingvistică Generală şi Romanică a făcut o invitaţie de lucru soţilor Rusu: doctor în filologie Aurelia Rusu şi profesor universitar Valeriu Rusu. Programul de activitate la Chişinău a inclus: un ciclu de prelegeri de lingvistică şi de literatură pentru studenţii de la U.S.M.; întâlniri de lucru cu membrii catedrelor de la aceeaşi universitate; vizitarea Academiei de Ştiinţe a Moldovei; întâlniri la Uniunea Scriitorilor din Moldova; participarea la unele acţiuni organizate de Casa Limbii Române; întâlnirea cu senatorii ULIM-ului, care l-au votat ca profesor honoris causa etc.
Studenţii şi toţi cei care au avut fericirea să audieze conferinţele profesorului V. Rusu au rămas adânc impresionaţi atât de vastul şi profundul lor conţinut, cât şi de aşa-zisul modus exprimandi.
În anul 2002 Catedra Limba Română, Lingvistică Generală şi Romanică elaborează şi editează un volum omagial dedicat profesorului V. Rusu – Probleme actuale de lingvistică, Studia linguistica in honorem Valeriu Rusu (U.S.M., 2002, 305 p.). Conţinutul cărţii denotă că gândul şi fapta profesorului Valeriu Rusu a fost întotdeauna îndreptată la baştina sa, una din preocupările lui fiind destinul pământului strămoşesc, al limbii, literaturii, istoriei, culturii, civilizaţiei româneşti.
În această ordine de idei este semnificativ dialogul Alexandru Bantoş – Valeriu Rusu din 6 decembrie 2000. Profesorul afirma atunci: „Ne trebuie muncă, muncă, ne trebuie Unire, unire! Că daruri naturale – putere de muncă, inteligenţă, har poetic – avem din belşug, slavă Domnului!”. Şi iarăşi mă grăbesc să adaug: oricât de mică şi de obosită ar fi, inima mea tremură deopotrivă pentru românii din Transilvania, Maramureş sau Banat, din Moldova, Muntenia, Oltenia sau Dobrogea” (vezi cartea Valeriu Rusu, Atitudini şi mărturii, Ploieşti, 2008, p. 17).
A dispărut un împătimit cercetător al limbii şi culturii române: a plecat la Domnul profesorul emerit Valeriu Rusu. Dar inconfundabilele şi nepreţioasele idei, gânduri şi concepţii ale savantului, dăruite cu atâta suflet discipolilor lui români, francezi, italieni etc., risipite, de asemenea, în diverse publicaţii din Europa, vor dăinui. Anume prin ele şi datorită lor numele profesorului Valeriu Rusu va rămâne în memoria colegilor, prietenilor, studenţilor, a numeroşilor cititori care i-au cunoscut şi apreciat opera didactică, ştiinţifică, literară.
Sit tibi terra levis!