Referinţe biobibliografice
Pentru tipar• Serafim Saka se naşte la 16 martie 1935 în comuna Vancicăuţi, judeţul Hotin, România, ca fiu al lui Teodot Saca şi al Mariei Bordeianu. • În 1942 intră în clasa I a şcolii româneşti din comuna natală, Vancicăuţi. • Tatăl moare în cel de-al Doilea Război Mondial. După treizeci şi patru de ani, în 1978, i se descoperă mormântul la Solca – Suceava. Mama moare de tifos în 1945, lăsând în grija cerului patru copii. Sora cea mare nu are decât 15 ani. • După moartea părinţilor, în doar câţiva ani, se ruinează întreaga gospodărie. Luat în familia unchiului Vladimir Saca, Serafim suportă mai uşor foametea din acei ani. În 1949, unchiul, în casa căruia şi-a găsit adăpost, este condamnat de Tribunalul militar din Cernăuţi şi dus în Siberia (Vorkuta, apoi Kolâma). • În 1954 susţine examenul de admitere la Institutul Pedagogic din Chişinău, devenind student la Facultatea de Litere şi Istorie. În ultimii doi ani de facultate colaborează la ziarul republican „Tinerimea Moldovei”. Scrie articole, poezii, dar are şi câteva încercări în proză. • În 1958 semnează, împreună cu criticul şi istoricul literar de mai târziu Vasile Badiu, un articol critic la apariţia primului manual de istorie a Moldovei Sovietice compus de obscurii istorici Mohov, Berezneacov, Crăciun. Biroul c.c. al comsomolului, al cărui organ de presă este ziarul care l-a publicat, condamnă, într-o şedinţă specială, articolul şi pe cei doi autori. • În 1962 vede – în ingrata calitate de turist sovietic – prima dată România. • 1962-1964 este colaborator la săptămânalul „Cultura”. Publică, în special, articole pe teme culturale, dar şi câteva povestiri în revista scriitorilor „Nistru”. • Între anii 1965-1967 urmează şcoala superioară de cinematografie din Moscova. • Publică studiul O întâmplare a dialecticii, despre viaţa şi dramaturgia lui Aleksandr Vampilov. • În 1966 se căsătoreşte cu Maria Răcilă, artist plastic. • Tot atunci revista „Nistru” îi publică microromanul Întoarcerea noastră de-o clipă. Blamat de autorităţi, dar şi de cei care s-au văzut vizaţi, Întoarcerea... a rămas şi până azi în variantă de revistă. • În anii 1966-1967 scrie scenariile şi filmează documentarele Fântâna şi Piatră, piatră (în colaborare cu scriitorul şi prietenul Vlad Ioviţă), mai apoi şi Răscruci, Paralela 47, Trenurile. • Studioul „Moldova-film” îi respinge scenariul Podul lui Calistrat. La Editura Lumina îi apare prima carte de proză, Era târziu. • Devine membru al Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S. • La 1972 apare romanul Vămile. Atacat vehement în presă, este apărat de A. Gavrilov, M. Cimpoi, Vl. Beşleagă, I. Ciocanu. • Romanul Vămile apare în câteva ediţii şi edituri. • Între 1975-1993 scrie mai multe piese, dintre care două – Această copilărie îndepărtată şi Omul a doua zi – sunt jucate la Chişinău. Teatrul „Luceafărul”montează piesa Această copilărie îndepărtată (O viziune Creangă) în regia lui Sandri Ion Şcurea. • În 1976 publică Aici şi Acum, carte de dialoguri, după care urmează 11 ani de interdicţie literară şi un exil artistic interior, timp în care îşi câştigă existenţa traducând pentru diferite teatre din marii dramaturgi ruşi şi sovietici: Ostrovski, Vişnevski, Gorki, Rozov, Şukşin, Vampilov, Şatrov, slovacul Zahradnik... • În toamna lui 1978 vede pentru a doua oară România. Merge la mormântul tatei, căzut în război de partea ruşilor, întâlneşte mulţi scriitori români, cu unii dintre ei întreţinând apoi – pe diverse căi – legături de prietenie. • În 1985 se angajează trup, suflet şi speranţă în mişcarea de renaştere naţională, privatizatăapoi de câţiva declaraţi mari patrioţi. • Apare Pentru tine bat..., carte de bilanţ ziaristic, pentru care i se acordă Premiul de stat. • Consiliul Uniunii Scriitorilor din Moldova îl alege secretar responsabil de relaţiile literare. Apare la Chişinău romanul Linia de plutire, editat în 1989 la Moscova, apoi şi la Bucureşti (1993), Editura Eminescu. • În 1989 Editura Sovetskii Pisateli din Moscova îi publică Vaterlinia şi V cetârioh stenah (Linia de plutire şi Între patru pereţi, o variantă a romanului Vămile). • În toamna lui 1990 întreprinde o lungă călătorie prin opt ţări – Grecia, Italia, Franţa, Egipt, Malta, Cipru, Israel şi Turcia –, de unde se întoarce cu Orbirea, carte pe care o publică în decursul anului 1993 în săptămânalul „Literatura şi Arta”. Mai târziu reflecţiileiau forma unui roman de călătorie, Pe sub arcul de cădere, încă nepublicat. • În perioada 1991-1993 – lucrează în calitate de director cultural la concernul Valeologia, sub acoperişul căruia iau naştere Teatrul „Eugène Ionesco” (ţinut, pentru a-şi lua zborul, un timp în România), o editură cu sediul la Iaşi şi câteva formaţiuni muzicale. • Stabilit temporar la Iaşi, pregăteşte pentru editare – cu susţinerea financiară a aceluiaşi concern din Basarabia, dar şi a autorilor şi redactorilor din România – o serie de cărţi necesare întregului spaţiu românesc. Scrie Basarabia în GULAG, cartea dramei românilor basarabeni duşi în gulagul stalinist, dar şi a celor trecuţi, după refugiere, prin calvarul comunismului românesc. • La Editura Eminescu din Bucureşti apare romanul Linia de plutire. • Este (1994-1998) preşedinte al PEN-clubului Internaţional pentru Republica Moldova. Susţinut financiar de Fundaţia Soros, organizează, împreună cu revista „Sud-Est Cultural” două conferinţe internaţionale: „Schimbarea la faţă a Estului” şi „Criza de identitate”. • Între 1999-2006 publică în revista „Sud-Est Cultural” şi ziarul „Timpul” romanul-fapt Pe mine mie redă-mă. • Deţine mai multe premii ale Uniunii Scriitorilor din Moldova; medalia Gloria Muncii (1994); premiul de excelenţă al Fundaţiei Soros (1999); premiul de excelenţă al Centrului de Jurnalizm (2009); Ordinul Republicii (2010).