Dorin Cimpoeşu. Instituţii contemporane ale puterii în stat şi ale societăţii româneşti
Descarcă PDF
Dorin Cimpoeşu. Instituţii contemporane ale puterii în stat şi ale societăţii româneşti
Dorin Cimpoeşu. Instituţii contemporane ale puterii în stat şi ale societăţii româneşti (1918-2011)
Facultatea de Arhivistică din Bucureşti
Editura Renaissance
Bucuresti, 2011, 218 p.
INTRODUCERE
Pentru a înțelege natura și caracterul regimurilor politice pe care le-a cunoscut poporul român în istoria sa contemporană este absolut necesar să studiem instituțiile puterii în stat.
Este arhicunoscut că, după 1918, și până la sfârșitul secolului al XX-lea, în România a existat o succesiune de regimuri politice, plecând de la cel democratic și mergând până la cele de autoritate personală sau totalitar-dictatoriale.
Fiecăruia dintre acesteia i-au fost specifice instituții politice de un anumit tip, create cu scopul de a asigura existența și funcționarea regimurilor respective.
Cunoașterea acestor instituții este esențială pentru a înțelege evoluția istorică a românilor în secolul al XX-lea, mecanismele care au stat la baza regimurilor menționate, precum și deciziile liderilor politici, luate atât în plan intern, cât și extern.
Pe de altă parte, cunoașterea unei perioade istorice complexe, cum este cea contemporană, ar fi incompletă, dacă s-ar limita numai la studierea instituțiilor puterii în stat specifice fiecărui regim politic în parte.
Societatea în general, deci și cea românească, are trei piloni fundamentali pe care se sprijină și care joacă un rol deosebit de important în viața sa. Aceștia sunt: biserica, școala și armata.
Dacă încrederea în instituțiile puterii în stat – legislativă, executivă și judecătorească – este deseori foarte sinuoasă, cu suișuri și coborâșuri, uneori, foarte abrupte, cele trei instituții fundamentale ale societății sunt repere de încredere constantă în mentalul colectiv, chiar și în cadrul unor regimuri totalitare în care populația este constrânsă să trăiască.
Până în prezent, în literatura istorică de specialitate nu a fost elaborată o lucrare distinctă, consacrată organizării și funcționării instituțiilor puterii în stat și ale societății românești, în perioada contemporană a istoriei românilor.
Un demers științific singular1 privind instituțiile statului român în perioada modernă a fost întreprins de istoricul Grigore Chiriţă, care a elaborat o lucrare, în anii 1990-1992, ce reflectă „...nivelul atins de istoriografia noastră în acei ani”2.
Trebuie menționat, însă, că studii, capitole ale unor lucrări colective de sinteză și articole despre unele instituții ale statului și ale societății românești din secolul XX au apărut, îndeosebi, după 1989.
Lucrarea de față a apărut, mai ales, dintr-o necesitate didactică, autorul acesteia fiind titularul cursului „Istoria instituțiilor românești contemporane”, pe care îl susține la Facultatea de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliție „Al. I. Cuza” din București.
Deși are caracterul unui curs universitar, tematica este abordată sintetic și analitic, într-un mod unitar, pentru prima dată în istoriografia românească contemporană, pe baza diverselor surse documentare, multe dintre ele edite, ceea ce, considerăm noi, reprezintă o modestă contribuție științifică la cunoașterea și elucidarea problematicii în cauză.
Autorul
1 Grigore Chiriţă, Organizarea instituțiilor moderne ale statului român (1856-1866), Editura Academiei Române, București, 1999.
2 Grigore Chiriţă, op. cit., p. 13.
INTRODUCERE
Pentru a înțelege natura și caracterul regimurilor politice pe care le-a cunoscut poporul român în istoria sa contemporană este absolut necesar să studiem instituțiile puterii în stat.
Este arhicunoscut că, după 1918, și până la sfârșitul secolului al XX-lea, în România a existat o succesiune de regimuri politice, plecând de la cel democratic și mergând până la cele de autoritate personală sau totalitar-dictatoriale.
Fiecăruia dintre acesteia i-au fost specifice instituții politice de un anumit tip, create cu scopul de a asigura existența și funcționarea regimurilor respective.
Cunoașterea acestor instituții este esențială pentru a înțelege evoluția istorică a românilor în secolul al XX-lea, mecanismele care au stat la baza regimurilor menționate, precum și deciziile liderilor politici, luate atât în plan intern, cât și extern.
Pe de altă parte, cunoașterea unei perioade istorice complexe, cum este cea contemporană, ar fi incompletă, dacă s-ar limita numai la studierea instituțiilor puterii în stat specifice fiecărui regim politic în parte.
Societatea în general, deci și cea românească, are trei piloni fundamentali pe care se sprijină și care joacă un rol deosebit de important în viața sa. Aceștia sunt: biserica, școala și armata.
Dacă încrederea în instituțiile puterii în stat – legislativă, executivă și judecătorească – este deseori foarte sinuoasă, cu suișuri și coborâșuri, uneori, foarte abrupte, cele trei instituții fundamentale ale societății sunt repere de încredere constantă în mentalul colectiv, chiar și în cadrul unor regimuri totalitare în care populația este constrânsă să trăiască.
Până în prezent, în literatura istorică de specialitate nu a fost elaborată o lucrare distinctă, consacrată organizării și funcționării instituțiilor puterii în stat și ale societății românești, în perioada contemporană a istoriei românilor.
Un demers științific singular1 privind instituțiile statului român în perioada modernă a fost întreprins de istoricul Grigore Chiriţă, care a elaborat o lucrare, în anii 1990-1992, ce reflectă „...nivelul atins de istoriografia noastră în acei ani”2.
Trebuie menționat, însă, că studii, capitole ale unor lucrări colective de sinteză și articole despre unele instituții ale statului și ale societății românești din secolul XX au apărut, îndeosebi, după 1989.
Lucrarea de față a apărut, mai ales, dintr-o necesitate didactică, autorul acesteia fiind titularul cursului „Istoria instituțiilor românești contemporane”, pe care îl susține la Facultatea de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliție „Al. I. Cuza” din București.
Deși are caracterul unui curs universitar, tematica este abordată sintetic și analitic, într-un mod unitar, pentru prima dată în istoriografia românească contemporană, pe baza diverselor surse documentare, multe dintre ele edite, ceea ce, considerăm noi, reprezintă o modestă contribuție științifică la cunoașterea și elucidarea problematicii în cauză.
Autorul
1 Grigore Chiriţă, Organizarea instituțiilor moderne ale statului român (1856-1866), Editura Academiei Române, București, 1999.
2 Grigore Chiriţă, op. cit., p. 13.