Despre unele greșeli de exprimare a relației sintactice de coordonare
Pentru tiparActul comunicării este un proces continuu, a cărui calitate, în situaţii concrete, depinde de mai mulţi factori: nivelul intelectual al celor implicaţi în comunicare, timpul (suficient sau nu) rezervat pentru un anumit subiect, importanţa acordată subiectului etc. În funcţie de aceştia şi de situaţia comunicării, persoanele implicate respectă sau nu normele de limbă şi de logică implicite.
Raporturile sintactice substituie, în planul limbii, relațiile între obiectele (fenomenele) realităţii înconjurătoare. Actul comunicării se constituie, practic, dintr-un lanţ de raporturi sintactice, pe care vorbitorul le constată sau le preia din planul realităţii obiective, în baza unei experienţe de viaţă şi de comunicare. În cazul în care vorbitorul percepe şi exprimă corect aceste raporturi, mesajul transmis va fi logic şi veridic. În caz contrar, el va fi alogic şi neobiectiv.
Raportul de coordonare se stabilește între unități sintactice independente din punct de vedere gramatical, care „stau pe același plan sintactic și se completează ca înțeles, fără să depindă una de alta” [1, p. 290]. Acestea, în funcție de modul în care sunt organizate sintactic, pot fi propoziții (principale), propoziții sau părți de propoziție subordonate aceluiași termen regent sau părți de propoziție și propoziții subordonate, aflate pe același plan sintactic. După natura relației dintre unitățile independente, există coordonare copulativă, adversativă, disjunctivă și conclusivă, fiecare manifestându-se prin mijloace specifice.
Raportul de coordonare copulativă se stabilește între termeni (propoziții, părți de propoziție) care nu depind unul de altul. Termenii raportului copulativ sunt prezentați de vorbitor ca fiind asociați. Legătura dintre ei se face prin alăturare (juxtapunere) sau prin joncțiune, cu ajutorul unor conjuncții și locuțiuni conjuncționale, care nu întotdeauna sunt folosite cu chibzuință, în conformitate cu norma.
Mijloacele specifice de exprimare a acestui raport sunt destul de puține: conjuncțiile și, nici și locuțiunile conjuncționale cât și, cum și, ci și, dar și, precum și etc. Unele dintre acestea pot însoți ambii termeni ai raportului sintactic, formând perechi. Dintre ele conjuncția nici și locuțiunile conjuncționale cât și, ci și, dar și (cu excepția locuțiunilor cum și, precum și) pot fi folosite doar în construcții cu elemente corelative (adverbe sau conjuncții). Adică nu este suficient să se folosească doar conjuncția / locuțiunea respectivă, ci trebuie utilizată întreaga structură din care aceasta face parte. E vorba, așadar, de cuplurile corelative atât..., cât și; nu numai..., ci și; nu numai că..., dar și, nici..., nici, termenii cărora, disociați, se despart prin virgulă. Datorită faptului că aceste cupluri corelative sunt structuri fixe, ele nu admit omiterea unuia dintre termeni sau substituirea lui cu altul. Anume la utilizarea acestor cupluri corelative se comit greșeli: adesea vorbitorul, din considerente de economie a forțelor / mijloacelor sau, mai ales, din ignoranță, omite termenul corelativ, astfel generând structuri / raporturi false. Vom examina câteva exemple preluate din presa scrisă:1. Ministrul sănătății cât și alți angajați ai ministerului au întreprins o vizită la Spitalul de Urgență; 2. Să presupunem că este o persoană care are o sumă de bani şi pe care vrea s-o investească; 3. Au fost încălcare prevederile legii aprobate în luna decembrie și care a intrat în vigoare din luna ianuarie a anului următor; 4. Astăzi, cu părere de rău, și cărți nu se mai cumpără, și oamenii nu citesc.
În primul caz, emițătorul uită (sau nu știe?!) că locuțiunea conjuncțională cât și se folosește doar împreună cu corelativul său atât (cuplul atât..., cât și). Prin urmare, ar fi trebuit să spună:Atât ministrul sănătății, cât și alți angajați ai ministerului au întreprins o vizită la Spitalul de Urgență. În exemplul următor atestăm exprimarea raportului de coordonare copulativă unde, de fapt, nici nu există un astfel de raport. Aici conjuncţia coordonatoare şi este utilizată greşit, deoarece propoziţiile atributive care are o sumă de bani şi pe care vrea s-o investească nu se află în raport de coordonare, ele neavând acelaşi termen regent. Prima subordonată atributivă determină substantivul persoană, iar a doua (pe care vrea s-o investească) determină substantivul sumă. În acest caz, ar trebui să se spună:Să presupunem că este o persoană care are o sumă de bani, pe care vrea s-o investească. Și în al treilea exemplu conjuncția coordonatoare și este folosită greșit, deoarece o propoziţie subordonată atributivă nu poate intra și în relație de coordonare cu termenul său regent. Ar fi un paradox: în același timp și subordonată, și coordonată față de același termen. În acest exemplu trebuie, pur și simplu, eliminată conjuncția și: Au fost încălcare prevederile legii aprobate în luna decembrie, care a intrat (legea!) în vigoare din luna ianuarie a anului următor. În ultimul enunț din seria de exemple puse în discuţie, cele două propoziții se află, într-adevăr, înraport de coordonare copulativă, dar mijloacele cu care acesta este exprimat nu sunt potrivite contextului dat (conjuncțiile și..., și). Acestea sunt indicate pentru contexte cu verbe la forma afirmativă („Și iarnă, și vară coboară-amândouă, / Și plouă, și ninge, / Și ninge și plouă...”, G. Bacovia). Într-un enunț cu verbe-predicat la forma negativă, este recomandată folosirea conjuncției nici: Astăzi, cu părere de rău, nici cărți nu se mai cumpără, nici oamenii nu citesc.
Raportul de coordonare adversativă presupune existența unor unități independente care se opun, exprimându-se, de obicei, prin conjuncțiile dar, iar, însă, ci. Una dintre cele mai frecvente greșeli în acest sens este tendința de a crea un fals raport adversativ acolo unde, de fapt, termenii sunt asociați. E vorba despre construcții de tipul: La ședință au fost invitați elevii-absolvenți, dar și părinții acestora; Se știe că bananele sunt foarte folositoare prin conținutul lor bogat de vitamine și minerale, dar și că au destul de multe calorii.
Conjuncţia dar este una adversativă, exprimând o opoziţie faţă de unitatea de care se leagă (de exemplu, Lupul păru-și schimbă, dar năravul ba). În aceste exemple însă există doar conjuncţia adversativă, nu şi sensul pe care ar trebui să-l exprime ea. Cu alte cuvinte, în cazul de faţă conjuncţia nu-şi exercită funcţia. În ambele exemple exprimarea este destul de confuză, din cauza conectivului cu care se face legătura dintre cele două propoziții. Prezența conjuncției dar creează aparența că între ele este un raport adversativ. Dacă e să pătrundem mai atent în sensul lor, vom constata că cele două propoziții nu sunt în raport de opoziție, ci de asociere, deci de coordonare copulativă (La ședință au fost invitați și părinții, și elevii-absolvenți; bananele sunt folositoare prin conținutul lor bogat de vitamine și minerale și au destul de multe calorii).
Relația de coordonare copulativă dispune de câteva mijloace de exprimare (menționate mai sus), ele incluzând și cuplul corelativ nu numai, ...ci și, cu care ar fi trebuit exprimat corect acest fals raport adversativ. Așadar, corect ar fi: 1. a) La ședință au fost invitați nu numai elevii-absolvenți, ci și părinții acestora. b) La ședință au fost invitați elevii-absolvenți și /, precum și părinții acestora. 2. a) Se știe nu numai că bananele sunt foarte folositoare prin conținutul lor bogat de vitamine și minerale, dar și că au destul de multe calorii. b) Se știe că bananele sunt foarte folositoare prin conținutul lor bogat de vitamine și minerale și /, precum și că au destul de multe calorii.
Trebuie să menționăm că, în ultimul timp, construcţia precum şi este percepută ca învechită, arhaică; ea este uzitată tot mai rar, fiind înlocuită cu dar şi. Probabil, e un fel de modă lansată de cei certați cu norma.
O altă greșeală se atestă în exemplul următor: Anume din cauza acestei dependenţe, deputaţii, în realitate, aparţin nu atât poporului, nu atât intereselor ţării, ci intereselor partidului. În acest enunț este exprimat greșit raportul adversativ dintre complementele indirecte coordonate poporului, intereselor țării, intereselor partidului. Lucrurile sunt cam încurcate în ceea ce privește mijloacele de exprimare a raportului dintre cuvinte. Adverbul atât care precede primul cuvânt din șirul termenilor coordonați (nu atât poporului) este un corelativ al adverbului cât cu care formează cuplul (atât..., cât). După cum se știe, cuplurile corelative nu admit vreo substituire de elemente și nici omiterea acestora. Prin urmare, sau trebuie restabilit cuplul cu care se exprimă raportul copulativ, sau trebuie exprimat corect raportul adversativ, prin conjuncția specifică ci:a) Anume din cauza acestei dependenţe, deputaţii aparţin nu atât poporului, nu atât intereselor ţării, cât intereselor partidului. b) Anume din cauza acestei dependenţe, deputaţii nu aparţin poporului, nici intereselor ţării, ci intereselor partidului.
Un alt tip de relație de coordonare este cea disjunctivă, care se stabilește între două părți de propoziție sau între două propoziții independente, prezentate de vorbitor ca alternând sau excluzându-se reciproc. Acesta poate fi exprimat cu ajutorul conjuncțiilor fie, ori, sau; dintre ele, un statut special îl are conjuncția fie, care se folosește întotdeauna în perechi sau în serii mai mari, repetându-se înaintea fiecărui termen. Echivalența semantică cu conjuncțiile sau și ori nu permite corelarea ei cu vreuna dintre acestea. Se admit doar cuplurile corelative formate din elemente identice fie..., fie, ori..., ori, sau.., sau, care doar în acest caz se despart prin virgulă. Conjuncțiile sau, ori pot fi utilizate și singure, fără corelativ (Vine sau pleacă?; Nu știu: dealul s-a mărit ori eu am îmbătrânit?), pe când gruparea coordonatoare disjunctivă fie..., fie nu poate fi dispersată.
Vom examina în continuare câteva exemple în care raportul disjunctiv este greșit exprimat: Fie că vorbim despre probleme sau despre lucruri plăcute, e necesar să ne respectăm reciproc opiniile; În această școală copiii au posibilitatea să-și descopere toate talentele, fie ele vocale sau de dans; La ședință vom discuta despre unele modificări ale planului de învățământ, pe care le vom accepta şi le vom respinge.
În primele două cazuri, conjuncția coordonatoare disjunctivă fie este folosită în contradicție cu prevederile normei. Această conjuncție nu poate apărea decât cu un element corelativ, iar echivalența ei semantică cu conjuncțiile sau și ori nu permite corelarea cu vreuna dintre acestea. Prin urmare, este corect să se spună: Fie că vorbim despre probleme, fie că – despre lucruri plăcute, e necesar să ne respectăm reciproc opiniile; În această școală copiii au posibilitatea să-și descopere toate talentele, fie ele vocale, fie de dans.
În enunțul al treilea, pe lângă greșeala de natură sintactică atestăm și o greșeală de logică. Unele modificări ale planului nu pot fi adoptate şi respinse simultan – un greșit raport copulativ. Aceste acțiuni pot fi făcute doar alternativ: sau una, sau alta, ele excluzându-se reciproc. Deci între ele există doar raport disjunctiv, care trebuie exprimat prin mijloace specifice: La ședință vom discuta despre unele modificări (...), pe care le vom accepta sau / ori le vom respinge.
Menționăm că, spre regret, aceste greșeli sunt tipice, ele fiind atestate frecvent, inclusiv în comunicarea emițătorilor din mass-media, fapt care îngrijorează. Considerăm că este de datoria fiecărui vorbitor de limba română, cu atât mai mult a persoanelor publice, să-și supravegheze exprimarea, să manifeste distincție, să tindă spre autoperfecționare.
Bibliografie
1. I. Bărbuță, A. Cicală, E. Constantinovici ș.a., Gramatica uzuală a limbii române, Editura Litera, Chișinău, 2000, p. 290.